România a primit ieri peste cinci mii de doze de vaccin împotriva variolei maimuței, o parte ajung la Cluj
Sănătate by Actual de Cluj - sept. 16, 2022 0 164
România a primit ieri peste cinci mii de doze de vaccin împotriva variolei maimuței, o parte ajung la Cluj.
Ministerul Sănătății a anunțat că ieri România a primit un număr de 5.060 doze de vaccin împotriva variolei maimuței, în baza unui contract de donație încheiat între Ministerul Sănătății și Comisia Europeană. Dozele de vaccin vor fi direcționate către spitalele de boli infecțioase din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Constanța pentru imunizarea persoanelor eligibile. De asemenea, aceste spitale pot transfera vaccinul, cu titlu gratuit, către alte unități sanitare județene sau de boli infecțioase, la solicitarea acestora, atunci când situația o impune.
Persoanele vizate de vaccinarea post-expunere sunt contacții direcți ai cazurilor de infectare, arată ministerul, care precizează că este recomandat ca vaccinarea să fie realizată cât mai curând după momentul expunerii: între 4 și 14 zile. Pentru finalizarea imunizării de bază este necesară o a doua doză de vaccin la un interval de 28 zile. ”Dacă prima doză nu se administrează în intervalul cuprins între 4 și 14 zile, e posibil ca vaccinul să nu prevină boala, dar severitatea simptomelor e mult redusă”, arată MS.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
A furat un BMW din Aghireșu, deși nu avea permis, era drogat și băuse alcool / S-a răsturnat cu mașina și a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare
oct. 17, 2026 0
-
Șicanare în trafic continuată la tribunal, doi bărbați din Huedin au scăpat de procesul penal după ce și-au retras reciproc plângerile pentru agresiune / Unul a primit 1.500 de euro despăgubiri
oct. 17, 2026 0
