Românca de la NASA, care lucrează la „democratizarea spațiului”: „Faptul că lucrez în programul spaţial mi-a oferit provocarea de a gândi despre Pământ ca fiind singura casă printre stele”
DezvoltareEconomieRecomandarea redacțieiUncategorized by Kristina Reştea - sept. 06, 2016 0 1551
Are laptopul (unde îți închipui că se ascund secrete ale călătoriilor în spațiu) acoperit cu autocolante colorate și o găsești zâmbitoare, în jeansi, acceptând cu simpatie orice provocare de discuție pe tema care a readus-o, pe scenă la Cluj, în țara unde a început să învețe: spațiul. Este vorba despre Ioana Cozmuta, fostă studentă de UBB – a pornit din Baia Mare, a studiat Fizică la Univesitatea Babeș-Bolyai, are studii în Olanda şi SUA, iar acum lucrează la centrul de cercetare NASA Ames. De fapt, complet, alături de nume, pe cartea de vizită scrie: „Microgravity Lead, Innovative Strategies Space Portal & Emerging Space Office”. Am lansat câteva întrebări pentru cercetătoarea româncă, așa că vă invităm să citiți despre „democratizarea spațiului”, cercetări care ar aduce soluții în lupta împotriva cancerului, producție în spațiu, minerit spațial/pe asteroizi, clădiri cu tehnologii de pe staţia spaţială internațională, escapade în hoteluri orbitale şi originea vieţii pe Pământ.
Născută la Baia Mare, a urmat facultatea de Fizică la Cluj Napoca, cu masterat în domeniul Biofizicii și Fizicii Medicale la UBB. După începuturile din România, traseul Ioanei Cozmuta a trecut granițele țării și apoi chiar și pe cele ale continentului: tânăra pasionată de fizică a plecat la Groningen, în Olanda, pentru un program de doctorat la Institutul de Fizică Nucleară afiliat Universității din Groningen. A început și un stagiu la Centrul de Simularea Materialelor si Proceselor de la California Institute of Technology (CALTECH), după care a continuat tot la Caltech cu un an de studii postdoctorale în domeniul Chimiei Computaționale. După Caltech, Ioana Cozmută a facut un an de studii post-doctorale în cadrul Școlii de Medicină de la Stanford, la centrul de Tehnologie Genomică. Familia Cozmuta s-a stabilit în cele din urmă în Silicon Valley, iar pe cartea de vizită a Ioanei scrie acum “Microgravity Lead, Innovative Strategies Space Portal & Emerging Space Office”, la NASA. Ioana a început să lucreze pentru compania contractoare Eloret, la NASA (The National Aeronautics and Space Administration) în 2003, în cadrul centrului de cercetare Ames. Mai multe informatii despre Ioana Cozmuta, în echipa NASA găsiți AICI
Se întoarce periodic în țară, pentru vacanțe și vizite în familie sau pentru muncă – la Cluj, pe scena conferinței Techsylvania 2016, a urcat pentru a vorbi despre inovare, pe „muchia” spațiului.
Baia-Mare, Cluj, Olanda, SUA – traseul către „spațiu”
Rep.: Dincolo de elementele de CV, cât de lung a fost drumul de la Baia Mare la NASA?
I.C: A fost un drum lung. Dacă mă uit înapoi, pot însă să spun că am făcut lucruri din care am învăţat; am căzut, m-am mai ridicat, dar ştiu că întotdeauna am făcut ce am putut mai bine cu ce am ştiut la momentul respectiv.
Cum au evoluat lucrurile? Cum aţi descoperit acest traseu, având în vedere că aţi început de la cu totul altceva? Nu a fost tocmai un taget de clasa a 12-a – să lucrați la NASA.
Întotdeauna m-a ghidat curiozitatea, cea de a învăța, de a investiga, de a cunoaște, de a înțelege lumea, de a explora, de a vedea. Asta m-a determinat să plec din România pentru un doctorat în Olanda și mai apoi în Statele Unite pentru studii post-doctorale. Am vrut să vad cum e să faci cercetare într-un alt mediu, cum e să lucrezi într-un alt sistem, cum este să trăiești într-o altă țară.
V-a nemulţumit ceva aici sau simţeaţi, pur şi simplu, că există ceva mai mare? De ce aţi plecat?
Am plecat din mai multe motive. Mai întâi, a fost vorba pur şi simplu de faptul că am vrut să am experienţa fizică de a trăi în altă cultură, într-o altă țară. Faptul că România are o diversitate culturală fantastică m-a ajutat mult. Fiind elevă la Baia Mare, am urmat şcoala germană unde am avut învățătoare de origine germană și unde mi-a plăcut foarte mult. Al doilea motiv a fost faptul că mi-a plăcut întotdeauna să lucrez pe proiecte aplicate. Asta înseamnă ca aveam nevoie de dotare de laborator corespunzătoare și la capitolul acesta am realizat că eram mereu în urmă față de țările vestice și SUA. Ca om de ştiinţă, dacă vrei să publici în reviste de specialitate recunoscute, mai ales dacă ești axat pe partea experimentală, ai nevoie de dotarea tehnică corespunzătoare. Altfel e foarte greu de argumentat și evidențiat o concluzie clară pentru că rămân mereu incertitudini de rezolvat. Asta nu înseamnă că tehnologia le rezolvă pe toate; dimpotrivă – lipsa tehnologiei stimuleazî creativitatea. Dar trebuie să existe un balans optim pentru problema studiată. Dotarea tehnică din laboratoarele din România era mult prea rămasă în urmă, iar diferenţa nu era una pe care să o poţi compensa doar prin creativitate. Exista un nivel minim de dotare fără de care în cercetarea științifică munca de zi cu zi devine ineficientă și frustrantă. În orice laborator din exterior în care am lucrat, proiectul în sine nu debuta dacă nu exista infrastructură corespunzătoare.
A fost un anumit moment hotărâtor, pentru decizia de emigrare?
Inițial am plecat în ideea de a-mi face studiile de doctorat în exterior, de a căpăta experiență în exterior, pentru ca apoi să mă întorc în țară și să o aplic aici. Nu am plecat cu intenția de a emigra. În Olanda am lucrat mai mult pe partea experimentală, de laborator, deși proiectul avea și o componentă pe calculator. În penultimul an de doctorat însă am devenit foarte interesată de a învăța și a înțelege ce se întâmplă la nivel atomic în interiorul materialelor și cum structurile atomice definesc proprietățile macroscopice, observabile pe care de obicei le măsuram. Îmi pierdusem în același timp și răbdarea cu munca de laborator, pentru că mereu se strica ceva și trebuia reparat. Petreceam atât de mult timp în laborator încât îmi doream să găsesc o variantă în care să pot să lucrez spre exemplu de pe o plajă, logată pe un calculator, și să las un supercomputer să îmi facă treaba în timp ce eu mă plimb; după care eu să revin să analizez rezultatele. Am muncit însă imens ca să pot face tranziția de la fizica experimentală la chimia computaţională: în ultimul an de doctorat am început în paralel un proiect în Statele Unite la Caltech și pur și simplu am făcut naveta între Olanda și Statele Unite. Atât îndrumătorul tezei mele de doctorat din Olanda, cât și profesorul de la Caltech m-au susținut și încurajat foarte mult. Ambii au avut răbdare, au înţeles perspectiva din care gândesc și au apreciat stilul meu de muncă și gândirea netradiţională. Realizez că nu sunt mulți profesori care gândesc și acționează așa, prin urmare mă consider foarte norocoasă din acest punct de vedere pentru flexibilitatea și încrederea pe care ambii mi-au acordat-o. Faptul că am reuşit să stăpânesc și să mă realizez într-un domeniu complet nou (chimia computațională), după ce am terminat un doctorat în fizică, m-a ajutat foarte mult ulterior. Mai întâi mi-am demonstrat mie însămi că pot să lucrez într-un domeniu nou și să fac treabă bună. Astfel mi s-a creat un fel de reflex prin care mereu am abordat proiecte noi cu entuziasm și interes. Spre exemplu, în 2006 am schimbat domeniul de cercetare din nanotehnologie în sisteme de protecție termică. Apoi în 2012, tot la NASA, am schimbat din nou domeniul, de data aceasta pentru a studia microgravitaţia și a evalua potențialul ei aplicativ atât în probleme de cercetare academice, cât și industriale. Ştiam că schimbarea de domeniu implică multă muncă la început, dar e extrem de interesant, de incitant. Când nu e greu, pentru mine a ajuns să fie plictisitor.
Captura video TedX Bucuresti
Soluții în spațiu pentru problemele din „casa noastră” – Pământul
„Microgravity Lead, Innovative Strategies Space Portal & Emerging Space Office”. Funcţia trecută acum pe cartea dvs de vizită sună şi SF şi business. Ce faceţi de fapt acum?
Munca mea, în momentul de față, este centrată pe crearea de parteneriate strategice publice-private, care au la bază utilizarea și implementarea tehnologiilor spațiale pentru a crea soluții problemelor de pe Pământ. Până în prezent, dezvoltarea tehnologiilor spațiale a fost făcută pentru proiecte de explorarea a spațiului. Conexiunea cu problemele terestre a existat mai mult la intâmplare. Ideea de bază este de a înțelege planul de dezvoltare al fiecărei industrii (agricultură, calculatoare, tehnologi medicale, biotehnologie, etc) și de a indentifica probemele majore cu care această industrie se confruntă în următorii zece ani. Pasul următor este de a evalua tehnologiile spațiale existente și a le indentifica pe acelea care reprezintă cel mai bun candidat pentru a rezolva aceste probleme. Soluțiile și strategiile de implementare sunt specifice fiecărei industrii în parte. Se merge foarte mult aici pe ideea de tehnologie cu utilizare duală. E important să se înțeleagă faptul că tehnologiile spațiale nu reprezintă o soluție unică și obligatorie. Strategia este de a găsi situațiile potrivite, acolo unde investiții repetate nu au dus la nici un rezultat sau potențiale scenarii de investiții ar duce la folosirea de capital pentru crearea de tehnologii care de fapt există și sunt utilizate în aplicații spațiale, dar nu s-a gândit nimeni să le ia și să le adapteze pentru a rezolva probleme terestre.
Adică mergeţi înspre companii, înspre mediul privat. Care e ideea pe care le-o „vindeţi”?
Companiile din mediul privat sunt interestate să fie profitabile. Din nou, de cele mai multe ori, aceste companii nu își pun întrebarea dacă există tehnologii spațiale pe care le-ar putea folosi pentru a deveni mai profitabile. Ba mai mult: nu realizează că procesul de producție realizat într-un mediu lipsit de forța gravitației (adică în orbita Pământului, spre exemplu) ar putea îmbunătăți seminificativ calitatea produsului; ar putea optimiza procesul de producție și ar putea folosi resurse spațiale (energia solară, vidul, temperaturile scăzute, etc) spre a păstra resurse non-regenerabile de pe Pământ.
Ce probleme se pot rezolva în spaţiu?
Am putea să discutăm despre multe, despre industria de semiconductori sau despre biotehnologie. Spre exemplu, în momentul de față comunitatea științifică globală este foarte preocupată să găsească soluții noi de tratare sau chiar vindecare a cancerului. Această problemă este mai mult sau mai puțin legată de o alta, cea a insuficienţei donatorilor de organe. Una dintre direcțiile curente de cercetare este încercarea de a crea în laborator ţesuturi reparatoare („tissue patches”) sau chiar organe artificiale care să aibă aceeaşi structură şi funcţie cu organul original. De obicei, aceste încercări se fac prin creșterea de culturi celulare care originează și sunt specifice fiecărui pacient. Deși s-au făcut descoperiri și pași înainte fantastici, domeniul este încă la începuturile lui. Limitările cauzate de forța gravitațională nu au fost luate prea mult și prea serios în considerare. S-a demonstrat că orice cultură celulară într-un mediu gravitațional nu va putea crește peste o anumită dimensiune limită, din multe motive, printre care lipsa accesului la nutrienți; inabilitatea acestor culturi celulare de a dezvolta o structura de vascularizare corespunzătoare; viabilitatea redusă pe termen lung; dificultatea de a realiza și menține suspensii celulare pentru ca acestea să poată să crească. În spațiu, una din stările native pe care un sistem o regăsește în absența gravitației este tocmai cea de suspensie într-o formă sferică, relativ uniformă. NASA de fapt a lansat recent „Vascular Tissue Challenge”, unde se dorește participarea pe larg a oricărei companii care are un produs promițător și care, în lipsa mediului gravitațional, ar duce la descoperiri și dezvoltări extraordinare în acest domeniu.
Un alt aspect este acela de medicină personalizată. Pentru pacienții bolnavi de cancer este o idee foarte importantă de cercetare. O idee care se încearcă a fi explorată în spațiu pe stația spațială internațională este cea a recoltării de culturi celulare individuale, care apoi să fie crescute în spațiu la dimensiuni și cu caracteristici structurale mult mai fidele pacientului, în aşa fel încât să se verifice pe aceste tumori eficienţa unor agenţi chemo sau imuno terapeutici. În spațiu, mecanismul genetic care stă la baza supraviețuirii, adaptării și proliferării celulelor canceroase ar putea fi investigat dintr-o nouă perspectivă. Se știe din studii precendente în mediul microgravitațional că celulele în spațiu exprimă alte gene, gene responsabile de adaptarea și supraviețuirea într-un mediu nou. Prin comparaţie şi contrast între comportamentul acestor culturi în spațiu și în mediul terestru, se pot descoperi și înțelege mecanisme noi care să poată mai apoi a fi utilizate în crearea de terapii mai eficiente. Mediul microgravitațional nu reprezintă doar un mediu nou de cercetare, dar și un mediu nou, inovativ cu un potenţial fantastic de aplicaţii.
Ce se poate face acum? În ce stadiu suntem?
Barierele existente în utilizarea pe larg a spațiului și a mediului gravitațional au constat, până acum câțiva ani (cam prin 2010), în frecvența redusă și în costul exorbitant de a ajunge în orbita Pământului. Prin urmare, industriile terestre nu au fost motivate să înțeleagă ce fel de beneficii ar putea extrage din explorarea și utilizarea spațiului. Accesul în spațiu era gestionat de către guvern și pentru guvern. Asta a fost situația pe perioada navetei spațiale. Modelul de business însă era nesustenabil. În momentul de față, însă, datorită investițiilor private, accesul în spațiu la Stația Spațială Internațională este asigurat de companii precum SpaceX, fondată de Elon Musk sau Orbital ATK. Jeff Bezos, deținătorul companiei Amazon, este și fondatorul companiei Blue Origin, care oferă zboruri suborbitale private. Prin parteneriate publice-private, NASA cumpără aceste zboruri de la companiile private la un cost de 10 ori mai mic. Suntem în centrul unei mișcări de democratizare a spațiului „New Space”, în care numărul de companii care oferă servicii în spațiu sau start-up-uri care au spațiul ca model de business crește, la nivel global, într-un ritm extrem de accelerat. Domeniul micro și nano sateliților, achiziționarea de date terestre „privind” din orbita pământului (remote sensing), imagini hiperspectrale pentru mapare sunt exemple de piețe de afaceri în formare. Accesul în spațiu este mult mai „ușor”, mai frecvent, mai ieftin și mai larg răspândit.
Ce urmează? Care e următorul pas la care se va ajunge?
Pentru NASA, pasul următor, din câte înțeleg eu, este să transfere și partea de operațiuni legate de Stația Spațială Internațională domeniului privat. În felul acesta, NASA se poate focaliza pe explorarea mai adâncă a spațiului (Deep space). Comercializarea în totaliate a Stației Spațiale Internaționale este o direcție care se dorește a fi implementată până prin 2024. Vor apărea stații spațiale private, comerciale. Ar fi foarte interesant de luat în considerare posibilitatea de a muta industrii terestre care folosesc resurse neregenerabile și care de asemenea și poluează în orbita pământului și în spațiu. În momentul de față, materialele brute sunt duse de pe Pământ în orbita Pământului. Există însă posibilitatea de a folosi resurse din spațiu, cum ar fi materiale brute de pe asteroizi sau de pe Lună. Chiar acum există două companii private care operează în acest domeniu în parteneriat cu guvernul american sau cu alte guverne: Planetary Resources și Deep Space Industries. Ambele companii sunt Americane și au ca model de business mineritul spațial/pe asteroizi.
Cantitatea de materiale brute de pe Pământ (aluminiu, cupru, wolfram, platină, aur) este constant ținută sub observație: se știe unde (în care țară) există resursele principale pentru fiecare din aceste materiale, care e aproximativ cantitatea disponibilă, care e rata de exploatare şi utilizare (inclusiv luând în considerare posibilitate de reciclare) şi ce industrii anume folosesc în principal aceste materiale. Economia globală și multe dintre piețele actuale de afaceri sunt de fapt puternic influențate de fluctuații în lanțul de aprovizionare. De asemenea, se știe că foarte multe din aceste resurse vor deveni greu de găsit sau se vor epuiza până în anul 2050. Mineritul spațial prin urmare devine o alternativă foarte atractivă. Tehnologiile de minerit în spațiu, foarte diferite de cele terestre, există și au fost testate atât pe Pământ, cât și în condiții relevante mineritului extraterestru. Nu mai e vorba deci de Science Fiction…
Un alt aspect care ar fi interesant de adus în discuție aici și care e mai mult de natură filozofică: dacă accesul în spațiu a devenit posibil și accesibil, de ce să nu profitam de ocazie și să folosim resurse extraterestre pentru a le păstra pe cele terestre pe termen mai lung și a ajuta în procesul de regenerare. Pământul e singura casă pe care o avem în Univers, nu ştim să existe o altă planetă cu condiţii favorabile vieţii. Din păcate multe din ecosistemele terestre sunt puternic deteriorate. Era industrializării și a exploatării nesustenabile a resurselor terestre a dus la accelerarea proceselor de degradare (pierderea de păduri virgine, acumulare de dioxid de carbon, poluarea surselor de apă potabilă, schimbarea climaterică). Situația curentă este nu numai foarte serioasă, dar și îngrijorătoare. Astronautul olandez Wubbo Ockels, diagnosticat cu cancer, a făcut de fapt o remarcă foarte sugestivă: „Însăși Planeta Pământ în momentul de fața suferă de cancer”.
Se poate opri acest proces de distrugere?
Există ca întotdeauna speranță. Și totul depinde de seriozitatea cu care tratăm situația de față. La nivel global e nevoie de un apel și o reîntoarcere la o viață responsabilă, în moderație. Să începem să gândim ca locuitori ai Terrei că facem parte din aceeași familie și că suntem cu toții responsabili să acționăm în această direcție. Nu e vorba aici de o soluție care le rezolvă pe toate, ci de un spectru de soluții pe care trebuie să învățăm să îl folosim în mod echilibrat. Tehnologiile spațiale, prin definiție create și operate în așa fel încât să fie sustenabile pe termen lung, ar putea fi adaptate și folosite pe Pământ pentru a crea soluții sustenabile terestre. Criteriile de poluare a mediului spațial sunt foarte stricte și dure, prin urmare aproape toate tehnologiile care operează în spațiu au amprenta neutră de carbon. E important să începem să gândim și să analizăm la nivel global și să vedem ce înseamnă a muta în spațiu procese, industrii care, derulate pe planetă, sunt nocive.
Cât de „long term” (cu bătaie lungă) e un astfel de plan?
Există pași care pot fi realizați pe termen mai scurt și alții care se vor întinde pe parcursul a câtorva decenii de aici încolo sau poate a sute de ani. Totul depinde de maturitatea cu care vom trata aceste probleme și de cum vom fi în stare de a filtra ce e important (clima globală) față de ce nu e (fumatul, spre exemplu) și capacitatea noastră la nivel global de a rămâne axați pe soluționarea acestor probleme.
Am menționat mai înainte industria de semiconductori: s-a cam ajuns la limita inferioară a legii lui Moore. Tranzistoarele, procesoarele au ajuns să fie realizate la scară aproape atomică. Operăm computere quantice. Necesitatea de a manipula cu precizie material la nivel atomic este direct influențată de prezența câmpului gravitațional. Cu cât mai mult „săpăm” în adâncul materiei, la scară atomică, cu atât mai multă căldură este disipată în acest proces și cu atât mai multă apă este folosită pentru răcire în procesul de fabricație al circuitelor integrate. Numerele recente arată că producția de circuite integrate din 2015 a fost 900 miliarde de unități și pentru fiecare unitate s-au folosit în medie aproximativ 8 tone de apă. În pofida proceselor de purificare, apa nu revine niciodată la starea de dinainte de utilizare și este deversată înapoi în mediu unde cauzează degradarea ecostistemelor acvatice locale și globale. Industria de semiconductori de fapt plătește sume considerabile pentru amenzile de mediu și se străduiește să găsească soluții sustenabile. NASA a operat în anii `90 instalația Wake Shield (un scut din oțel inoxidabil cu diametrul de 5m) care a folosit vacumul din spațiu, energia solară, temperatura scăzută a spațiului (nu s-a folosit deloc apă pentru răcire) pentru a fabrica prototipuri de circuite integrate. Ce s-a eliminat în spațiu au fost niște molecule de hidrocarbon care s-au dezintegrat instantaneu sub acțiunea radiației solare. Produsul ultim în sine, acela de circuite integrate, va beneficia de o calitate superioară dacă va fi fabricat în mediul microgravitațional și de asemenea va duce la creșterea productivității.
Ioana Cozmuta, la Cluj. Sursa foto: Techsylvania
Cât de costisitor e să faci experimente, să produci ceva în spaţiu?
Analiza de cost-beneficiu trebuie executată în detaliu și trebuie să includă o comparație de la un capăt la altul al procesului de fabricație în spațiu vs terestru. Câteva considerente ar fi: alegerea locaţiei, resurse pentru construirea fabricii, dotare cu utilaje, menţinerea pe termen lung. La o primă analiză, aceste costuri adunate, raportate la eficiența producției, ar fi comparabile, dacă nu chiar mai profitabile în cazul unei fabrici în orbită. Din nou aici trebuie luat în considerare faptul că în ultima decadă prețul acesului în orbita Pământului a scăzut cu cel puțin un factor de 10, el continuând să scadă. Un alt exemplu ar consta în tehnologiile de „life support”. Acestea sunt din nou tehnologii sustenabile gândite și realizate pentru a menține abilitatea celor care sunt în spațiu de a putea supraviețui și trăi acolo. Fiecare astronaut poartă un costum care îl ajută să rămână în viaţă, în pofida mediului spațial, nefavorabil. Tehnologiile individuale care compun acel costum sunt tehnologii dezvoltate de-a lungul multor ani, gândite să funcţioneze pe termen lung, cu efecte negative cât mai mici. Un complet alt mod de a gândi față de Terra unde orice investiție este evaluată în funcție de profitul pe care îl aduce pe termenul cel mai scurt. Aceste principii s-ar putea aplica şi la nivelul construcțiilor industriale. Spre exemplu, la Centrul de Cercetare Ames de la NASA Ames (din Silicon Valley, California) s-a construit o clădire care este singura din guvernul federal American cu certificare Platinum LEED. Această clădire este unică prin faptul că în ea sunt integrate tehnologii de life support de pe staţia spaţială internațională. E o clădire care oferă un mediu unic de cercetare. Clădirile viitorului se vor baza foarte mult pe asemenea concepte în care tehnologii spațiale se pot transfera şi comercializa.
Vorbim de informare, de cercetare, de identificarea de resurse în spaţiu. Când vom face turism spaţial? Asta dacă nu eşti proprietarul Virgin Galactic.
În principiu, unde există competiţie prietenoasă și bazată pe resepect, lucrurile evoluează spre mai bine și mai rapid. Turismul spaţial nu înseamnă neaparat să ajungi pe Marte, ci poate să însemne să faci o călătorie suborbitală, de 3-5 minute. Deloc imposibil, ba chiar foarte realizabil în următorii aproximativ 5 ani. În momentul de față exista zboruri parabolice comerciale, îți cumperi bilet și într-un zbor poți să simți starea de imponderabilitate pentru 20-30 de secunde de mai multe ori. Apoi mai este ideea investitorului Robert Bigelow din Las Vegas care își dorește să construiască primul hotel orbital și care deocamdată a construit un modul expandabil Bigelow atașat la Stația Spațială Internațională.
E fezabil un astfel de proiect?
Cu siguranță. Tehnologia există și este în curs de testare în orbita Pământului. Bigelow e om de afaceri și, foarte probabil, ideile lui sunt ancorate într-o realitate financiară destul de strictă, inclusiv în ceea ce privește existența de potențiali clienți. Nu cred că m-aș oferi voluntară să fiu printre primii clienți într-un hotel orbital, dar cu siguranță aş încerca la un moment dat o escapadă de o săptămână. E important de realizat că în cultura americană spaţiul e mult mai mediatizat decât în alte ţări și reprezintă o realitate de zi cu zi.
Mai aveţi legături cu România, cu Clujul?
Am mulți prieteni și membrii din familie care locuiesc la Cluj și pe care îmi face mare plăcere să îi întâlnesc când vin acasă. Am revenit mai des în România în ultimii ani, mai ales după invitația la Ted-X Bucureşti, pentru că am primit diverse invitații și am fost abordată cu multe propuneri și idei. În general, lumea e interesată să afle mai multe, să caute ocazii de colaborare.
Urmăriţi ce se întâmplă în Cluj, în România?
De la distanță. Trebuie să recunosc ca e foarte diferit să locuiești și să trăiești zi cu zi într-un loc sau să citești despre el știrile de pe internet sau din presă. Mi-e greu să fac o evaluare corectă legat de cât de mult s-a schimbat viaţa de zi cu zi din Cluj și din România. Schimbări în bine există, dar sunt foarte lente. De câte ori vin însă apar lucruri noi şi cred că asta e o reflecţie a faptului că totuşi lumea doreşte şi se străduieşte spre mai bine. Evenimentul pentru care am venit (în mai) în ţară, TechSylvania, este un eveniment extraordinar pentru spiritul antreprenorial din Cluj, pentru noua generaţie. Acest eveniment reprezintă o deschidere fantastică pentru cei care nu au şansa să poată să călătorească în străinătate şi să lucreze acolo să se convingă pe propria piele. Îi felicit atât pe Vlad Ciurca, cât şi pe Oana Petrus pentru munca pe care o depun şi pentru independenţa pe care şi-o menţin. Eu sper să aibă aprecierea şi susţinerea Clujului şi a ţării; atât a mediului academic, a administraţiei locale, cât şi a administraţiei naţionale. E un exemplu de care România se poate mândri cu adevărat.
Fiicele dvs vorbesc română? Vin în România?
Da, în general încercăm să le oferim oportunitatea de a-şi petrece vacanţele de vară în România.
Sunt pasionate de domeniul acesta al dvs?
Vorbesc amândouă de spaţiu, dar nu aş putea spune că le pasionează în mod deosebit. Li se pare interesant şi le declanşează multe întrebări. Dar pasiunile lor sunt deocamdată în domeniul gimnasticii, al artei, al şcolii.
Vorbeaţi într-un interviu despre preocupările pentru marile întrebări ale lumii. Aţi găsit mari răspunsuri personale, lucrând în Cercetare?
Am călătorit foarte mult în aceşti ani, nu doar între Europa şi SUA, ci şi pe alte continente. Am învăţat că diversitatea culturală nu trebuie să fie o sursă de conflict, ci, dimpotrivă, un motor de inovaţie, de idei pe care să poţi construi un viitor mai bun. Nu există corect sau greşit, ci doar altfel. Faptul că lucrez în programul spaţial mi-a oferit provocarea de a gândi despre Pământ ca fiind singura casă printre stele. Încerc să mă simt acasă oriunde aş fi în lume. Am dezvoltat o înţelegere globală şi am înţeles că sunt multe lucruri care trebuie îndreptate. Am găsit răspunsuri şi cu fiecare răspuns s-au ivit întrebări înzecite. Am învăţat inclusiv să accept ca variantă posibilă că viaţa pe Pământ îşi are originea altundeva în spaţiul cosmic. Nu noi suntem varianta originală a vieţii, ci e foarte posibil ca noi să fim doar o copie adaptată la mediul terestru. Ideea aceasta de fapt nu îmi aparţine, ci mi-a fost sugerată de Baruch Blumberg, laureat al premiului Nobel care a lucrat la NASA Ames. Ideea aceasta are implicaţii diverse. De la spiritualitate la potenţialul de a ne adapta şi a supravieţui în altă parte decât pe Pământ. Sunt idei extraordinare cu care mă întâlnesc în fiecare zi şi fără de care viaţa aceasta atât de scurtă ar fi mult prea săracă.
