Închide

Rolul mănășturenilor în Revoluția din 1989 și un tur al bisericilor din cel mai mare cartier al Clujului, dezbatere în Mănăștur: „Ca și cum am pleca în descifrarea istoriei de la timpurile mai apropiate către cele mai îndepărtate”

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 16, 2019 0 589

Clujenii află lucruri inedite sau necunoscute despre orașul în care trăiesc în a șasea serie de întâlniri Povești despre Cluj, ce debutează în această săptămână și care e organizată de o asociație care editează și o serie de volume cu istoria orașului.

Asociația Vechiul Cluj anunță începerea celei de-a șasea serii de întâlniri sub titlul Povești despre Cluj, prima din acest an și a doua din istoria seriei care are loc în afara centrului orașului; astfel, această primă întâlnire din acest an are loc joi seara la ora 19 la Kârciuma, în Mănăștur.

Asociația îi are invitați pentru această întâlnire pe istoricii Tudor Salagean, Laszlo Alexandru, Daniel Sârbu și pe jurnalistul Mihai Armanca. „Această ediție este a doua din istoria Poveștilor despre Cluj care se desfășoară în afara centrului orașului, după întâlnirea de pe Plaja Grigorescu din vara anului 2018”, arată organizatorii.

Tudor Sălăgean spune pentru actualdecluj.ro că dezbaterea de joi din Mănăștur cuprinde o prezentare susținută de Laszlo Alexandru despre Revoluția din 1989 și participarea mănășturenilor la aceasta, și o alta despre vechile biserici ale Mănășturului, susținută de Daniel Sârbu. „Ca și cum am pleca în descifrarea istoriei de la timpurile mai apropiate către cele mai îndepărtate, urmând să mai facem o întâlnire pentru monumentul care este biserica veche din Cluj-Mănăștur, Calvaria”, a spus el.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu