Închide

Rinichii de la cel mai în vârstă donator de urgane din România au ajuns la Cluj

Sănătate by Actual de Cluj - mart. 21, 2022 0 148

Rinichii de la cel mai în vârstă donator de urgane din România au ajuns la Cluj.

Prelevarea a avut loc ieri la spitalul județean din Târgu Mureș, unde mai multe echipe de medici din localitate, dar și din Bucureşti şi Cluj, au prelevat mai multe organe – ficat şi rinichi – de la un pacient aflat in moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Este vorba despre o femeie de 84 de ani, internată în Secţia Clinică ATI, aceasta fiind cel mai vârstnic donator din România.

Ficatul prelevat a fost trimis la Bucureşti, la Institutul Clinic Fundeni, iar rinichii au fost trimişi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj. ”Desi pacienta avea o vârstă înaintată, familia a fost de acord cu prelevarea, transformând astfel moartea unui om drag într-o şansă la viaţă pentru alţi oameni”, au explicat reprezentanții spitalului din Târgu Mureș. Aceasta a fost a treia prelevare de organe din 2022 la spitalul județean din Târgu Mureș, a doua fiind realizată cu doar două zile înainte, vineri după-masă, când mai multe echipe de medici de la Târgu Mureş, Bucureşti şi Cluj au prelevat ficatul, rinichii, cornee şi os de la un pacient aflat in moarte cerebrală, un bărbat de 66 de ani, internat în Secţia Clinică ATI a spitalului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu