Închide

Restricții timp de o săptămână pentru turiști. Un pod din rezervația Cheile Turzii a fost incendiat

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - aug. 29, 2017 0 328

Podul numărul 3 de pe traseul de vizitare al Rezervației Naturale „Cheile Turzii” a fost incendiat de persoane necunoscute la finalul săptămânii. Consiliul Județean a anunțat că, până la construirea unui pod nou, timp de șapte zile se vor face lucrări care să permită utilizarea respectivului pod pentru vizitarea obiectivului.

Incendiul  a fost semnalat angajaților Serviciului Public „Salvamont-Salvaspeo” Cluj în 26 august dimineața, în jurul orei 8.00, de către un grup de turiști străini aflați în zonă. Salvatorii montani aflați de serviciu au alertat de îndată, prin sistemul 112, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență al județului Cluj – Pompierii și Poliția comunei Mihai Viteazu care s-au deplasat de urgență la fața locului. În acest context, angajații Salvamont Cluj împreună cu o echipă operativă de pompieri au acționat pentru stingerea focului izbucnit la podul nr. 3, operațiune dificilă din cauza localizării acestuia în zona de mediană a defileului, greu accesibilă. După stingerea focului, din dorința înlăturării oricărui pericol pentru siguranța vizitatorilor Cheilor Turzii, respectiv a florei și faunei din rezervație, s-a hotărât dezafectarea întregului pod, afectat iremediabil de incendiu și extrem de șubrezit.

Consiliul Județean Cluj, instituție care administrează rezervația, a găsit o soluție tehnică de reamenajare, până la construirea unui nou pod. Având în vedere această situație, instituția a anunțat că, până la refacerea podului, care va fi realizată în aproximativ șapte zile, vizitele turiștilor în Cheile Turzii vor fi posibile doar până la podul numărul 3.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu