Închide

Reportaj. Sub vraja „prinţesei” Tehnologiei: fetele din Cluj au venit la curs de programare, gândit pentru nativii digitali

EconomieTop News by Kristina Reştea - oct. 20, 2018 0 663

 

Pentru cei din generaţia mea, la vârstă de şcoală primară, Cosette era fetiţa blondă cu ochi mari, din Mizerabilii. Vorbim despre Mizerabilii, desigur, în varianta de desen animat (acolo unde povestea începe de la momentul în care Jean Valjean o salvează pe micuţă de la exploatatorii săi), până să ajungi, un pic mai încolo, la romanul lui Victor Hugo, care îţi dezvăluie şi tragicile poveşti ale mamei micuţei şi salvatorului fugar.

Acum, în era digitală, în lumea noastră a apărut şi… Codette.  Codette e o „prinţesă a programării”, care are acces la laptop, smartphone şi tabletă şi care ştie să scrie cod (de aici şi numele). A fost adusă la Biblioteca Judeţeană Octavian Goga, sub formă de poveste, de Anca Morar, învăţătoare şi coordonator de programe la Simplon, organizaţie care susţine cursuri de programare pentru copii. Anca e cea care ne-o introduce pe Codette, la început de curs. Fiindcă am ajuns, de fapt, la un curs – un curs de programare, dedicat exclusiv fetelor care au între 8 şi 11 ani, la filiala din Zorilor a bibliotecii.

„Atât în Europa, cât și la nivel mondial, piața forței de muncă în domeniul programării este dominată de bărbați. În 2016, IBM raportează că femeile reprezintă mai puțin de 20% din forța de muncă din întreaga lume în domeniile tehnice. Ultimul studiu Eurostat arată că în România, 30% dintre programatori sunt femei. Așadar, ne dorim ca prin inițiative precum Girls&Code să reducem decalajul de gen în domenii tehnice”, e motivaţia organizatorilor de la Simplon. Aşdar, Girls&Code e un atelier gratuit dedicat fetelor din Cluj-Napoca care nu au avut deloc sau au avut contact puțin cu tehnologia, cu scopul de a le încuraja să-și dorească o carieră într-un domeniu tehnic.
Evenimentul de joi seara se desfăşoară sub forma unui atelier de 3 ore, la care s-au înscris 30 de fete, cu vârste cuprinse între 8-11 ani. În program sunt noțiuni de bază în programare precum buclă, algoritm, program, condiție, variabilă, prin activități practice și jocuri distractive pentru dezvoltarea spiritului de echipă și abilităților de public speaking. „Câmpul de bătaie” e platforma Scratch, pe care cei mici pot să dezvolte (de la 0) animații și jocuri interactive.

Cursul

Totul începe sub formă de joc şi socializare. Fiecare îşi invocă o superputere ori o pasiune: matematica, dansul, desenul, muzica; cuiva îi place să negocieze, o altă fetiţă spune că înţelege foarte bine câinii. Participantele stau în cerc, bat din palme, lansează jocuri. E „încălzirea”.

 

 

 

Fetele care lucrează în Tehnologie şi antreprenoriat 

 

Ni s-au alăturat două tinere din Cluj care au deja în CV lucrul în programare. Eliza Niţoi şi-a început „cariera” cu pasiunea pentru matematică şi a ajuns programator la o firmă din Cluj, la Evozon. „Şi eu mă întrebam de ce trebuie să ştiu aia sau aia, de ce trebuie să fac temele”, începe ea. „Chiar!”, intervine una dintre participante. „E întrebarea de o viaţă”, adaugă o altă fetiţă din grupă (ele au 8-11 ani, deci „întrebarea de o viaţă” din perspectiva asta trebuie privită). „Trebuie să dezvolţi o logică, să înveţi de ce funcţionează anumite lucruri. Dacă înveţi ceva pe de rost, ai uitat imediat”, le spune fetelor tânăra programatoare. „Chiar dacă vă place să citiţi sau să desenaţi, puteţi lucra la aplicaţii, dacă vă place matematica, vă ca plăcea să scrieţi cod. Ce e important e să găsiţi un lucru care să vă placă vouă”, îndrumă Eliza, care a lucrat deja la câteva aplicaţii, printre care probabil familiarul „get Pony”. „Noi, fetele, suntem atente, ordonate, ne place ca lucrurile să arate bine, avem câteva avantaje”, completează ea. Eliza lucrează într-o echipă în care proporţia de băieţi şi fete e echilibrată: „Suntem jumate-jumate”.

 

Sursa foto: Simplon

 

La rândul său, de sub diverse pălării, Melania Galea le împărtăşeşte micilor participante drumul său de la pasiunea pentru matematică, la facultatea de informatică, angajarea într-o firmă de IT şi trecerea spre antreprenoriat. După ce prima tentativă a eşuat (aplicaţia lansată nu aducea suficienţi bani încât să se susţină), Melania a plecat spre o altă corporaţie, dar în Elveţia – de data aceasta la Google (nume care le entuziasmează imediat pe fete). „Ne-a fost dor de familie şi de casă, aşa că ne-am întors şi eu împreună cu soţul meu am făcut o altă firmă, prin care ajutăm alte companii să dezvolte produse”, povesteşte Melania drumul spre propria firmă de consultanţă. Apoi fetele primesc o provocare: cum ar trebui să fie o femeie programator? Şi, imediat, adjectivele încep să se înşire, de la mesele de lucru: inteligentă, creativă, ageră, răbdătoare, perseverentă…

 

Tinerele programatoare şi planurile de carieră

 

Partea „de lucru” a atelierului vine abia acum: fetele se împart în echipe de câte două la un calculator şi deschid Scratch-ul, un limbaj de programare folosit adesea la cursurile pentru copii, prin care poţi să îţi creezi poveşti interactive, jocuri şi animaţii. Fiecare îşi alege un personaj, scrie instrucţiuni, lansează comenzi; se creează dialoguri, poţi să îţi pui personajele în mişcare şi să le alegi decoruri. Fetele aduc pe ecrane mici poveşti. Aici sunt vrăjitori care apar şi dispar, pufuleţi care vorbesc, inorogi şi dragoni care zboară, câini care se împrietenesc cu pisici.

Alexia Lobodă e una dintre participante, are doar 8 ani şi e hotărâtă deja să devină IT-istă. Pentru ca, apoi, să poată să fie liniştită veterinar. Ne explică cam ce au de făcut în acest curs. „Am încercat să facem nişte programe, să ne construim acest joc. Noi avem un câine şi o pisică şi câinele trebuie să fugă la pisică şi pisica să se ducă la el şi să înceapă un dialog. Dar nu ştiu cum să întorc pisica şi să o fac să vorbească”, ne explică Alexia punctul în care a ajuns cu lucrul. „Fiecare şi-a ales personajul. Avem acest program cu muulte tipuri de personaje, nici nu am apucat să le studiem pe toate”, spune tânăra programatoare de Scratch.

 

Sursa foto: Simplon

 

Alexia nu e la prima întâlnire cu lumea tehnologiei. „Eu mă duc la un curs de informatică, dar nu e chiar aşa. Acesta e avansat. Tot joculeţe de programare fac. E foarte frumos. Nu e greu, m-am obişnuit”, spune ea. Cum a decis asta? „Îmi doream foarte mult să devin IT-istă. Să fac jocuri. Vreau să fiu IT-istă ca să pot să obţin mulţi bani, să mă fac veterinară, să pot ajuta. Şi să călătoresc în alte ţări şi să aduc medicamente în România„, ne prezintă Alexia planul, pe scurt. Pentru un astfel de plan, însă, e nevoie de bani, spune ea. „Mă gândeam ori să încep să fiu IT-istă sau primăriţă. Mă gândesc că IT-istă e mai fain, să pot să lucrez şi de acasă”, face tânăra calculul. Deşi fetele au venit la un curs de programare, matematica nu e neapărat materie favorită. Nu că nu ar fi interesantă, dar… „avem o carte aşa de groasă”, ne indică Alexia şi colega ei de calculator. Unde „aşa de groasă” înseamnă 200 şi ceva de pagini. „Dacă vrei să schimbi pe alt peisaj, cum faci?”, intervine în discuţie, cu o temă, una dintre colegele de curs. Fiindcă, desigur, poţi să îţi alegi nu doar personajele, ci şi peisajele. „Orice poţi să alegi”, ne lămureşte Alexia. „Mi-ar plăcea (ca cele două personaje din joc) să intre în două peisaje. Să fie într-un loc şi, după ce se împrietenesc, să meargă împreună în altă parte”. Până una alta, micuţele programatoare au reuşit să îi convingă din taste pe câine şi pisică să se ducă amândoi în faţă, în acelaşi timp. Ştiţi şi voi că (nici în viaţa reală) o astfel de reuşită nu e puţin lucru.

 

 

Există în program şi o secţiune în care, tot cu ajutorul unei aplicaţii, participantele la atelier răspund la un sondaj despre tehnologie. Aflăm de aici că Instagramul e mai popular printre ele decât Facebook-ul, că aproape toate iubesc tehnologia, iar dacă aceasta nu ar fi existat, multe ar fi vrut să o inventeze. Fetele cunosc bloggeri şi vloggeri, aplicaţii, vedete cu canale de youtube.

„Mi s-a părut foaaarte interesant!”, ne împărtăşeşte, la final de curs, Andreea Totoianu. „Vreau să mă fac IT-istă, chiar aş vrea, e super interesant”, spune eleva de clasa a IV-a. „E prima mea experienţă, mi-a plăcut foarte mult că am lucrat în perechi”, spune colega ei de calculator, Alexia Calu. „Că am lucrat în perechi, ca să programăm”, completează Andreea. „Mai venim la cursuri”, spune ea, convinsă. „Dacă o să mai fie”, adaugă Alexia.

 

Sursa foto: Simplon

 

 

Mai sunt, însă, şi participanţi rezervaţi. „Nu ştiu dacă o să mai ştiu să intru pe scratch”, spune una dintre fetiţe.

 

Învăţătoare şi asistent de proiecte Simplon: „Ei sunt cu tableta în mână de la 3 ani, dar nu neapărat știu să folosească benefic tehnologia”

Anca Morar a coordonat programul, din partea Simplon România, şi a participat la desfăşurarea cursului, alături de trainerii care fac deja „lecţii” cu copiii la Digital Kids. Ea este cea care ne explică cum a venit ideea şi de ce sunt utile astfel de iniţiative. „Ne-am dorit să facem o activitate dedicată fetelor, fiindcă domeniul tehnic e dominat de partea masculină şi vrem să contribuim la echilibrarea balanţei. În acest caz, fetele nu au avut contact cu tehnologia sau au avut, dar foarte puţin şi vrem să le deschidem apetitul pentru acest domeniu, să își dorească o carieră în domeniul tehnic”, ne explică Anca Morar, într-un moment de pauză. Până la vârsta aceasta, fetele nu au acces direct la învăţarea programării – orele formale de informatică încep în clasa a 5-a. Având în vedere că generaţia actuală trăieşte, oricum, într-o lume digitală, iniţiatorii programului consideră că e important ca cei mici să înveţe anumite aspecte ale tehnologiei, încă de la această vârstă. „Ei, oricum, sunt digitali. Sunt cu tableta în mână de la 3 ani, dar nu neapărat știu să folosească benefic calculatorul şi tehnologia. Noi îi învăţăm să fie creatori de tehnologie, nu consumatori. Ne dorim să îi învățăm să foloseasc tehnologia cu un scop„, subliniază Morar.

Scopul poate fi, de exemplu, ca fetele să transpună povestea lui Codette în Scratch. Codette însăşi leagă programarea de lumea poveştilor. „Am vrut să vin cu acest personaj, cu un nume de fată, legat de procesul de codare, ca să le captez atenția. Ele sunt micuțe, au nevoie de o captare a atenției prin joc”, spune învăţătoarea. „M-am gândit că fetele se pot simţi bine la un astfel de curs, chiar şi datorită faptului că sunt doar între fete. Poate unii băieți sunt mai buni la tehnologie, poate li se permite mai mult acasă să stea cu tehnolgia. Aici nu sunt băieți care să le arate cu degetul: tu nu știi aplicaţia aia. Ele se simt bine, se respectă una pe cealaltă”, constată Anca. Ideea lansată de Simplon i-a atras rapid pe părinţi, iar, în unele cazuri, iniţiativa de a se alătura cursului a venit chiar de la copii. „Noi am lansat un apel, iar doritorii au venit la noi şi s-au înscris. Câțiva au venit prin intermediul doamnelor de la bibliotecă, fiindcă cei mici au activităţi aici. Câteva dintre fete s-au înscis ele direct, fără să le spună părinților. Când discutam cu ei, chiar părinţii erau surprinși. M-a bucurat că fetele au astfel de iniţiative. Am vorbit cu câțiva dintre părinţi şi pe ei cel mai mult îi interesa ce facem noi aici. Asta m-a făcut să mă gândesc că poate nu știu nici ei exact care e treaba cu tehnologia. Le-am explicat că învăţăm elemente de bază ale programării, facem jocuri de grup şi lucrurile prindeau formă”, povesteşte Anca Morar.

Planul pentru viitor? „O să avem un formular de feedback, să vedem ce zic fetele. Mie îmi place cum au ieşit lucrurile, în formula aceasta, şi mi-ar plăcea să putem continua. Noi, la Simplon, facem tot felul de activităţi pentru cei mici, avem inclusiv ateliere de coding în bibliotecile din toată ţara; copii de la sate sau din oraşe foarte mici pot merge la bibliotecă şi noi le dăm activităţi. Sunt cursuri la distanță, pentru copii de la țară. Chiar în această perioadă, când noi organizăm cursul de la Cluj, colegii mei sunt plecați într-o caravană prin 10 orașe din ţară, adună copii din școli și îi învață să codeze”, povesteşte Anca.

Cu toate acestea un curs de o zi ori un program de trei ore par insuficiente. Care e, de fapt, efectul dorit? „Ceea ce facem noi aici e un punct de pornire. Vrem să le deschidem participanţilor apetitul şi să le arătăm că se poate face şi altceva pe calculator decât să se joace, că pot să facă ceva util pe calculator. Ei ştiu deja că pot face bani din Youtube, de exemplu, sunt copii care zic că vor să se facă bloggeri, vloggeri. Ăsta e viitorul. Ei sunt deja interesaţi de partea asta şi vor să facă mai mult. Noi le arătăm că ăsta e primul pas. Ei pot continua ce facem noi aici, pot să intre pe aceste paltforme, pot improviza. Dacă ştii elemente de bază, poţi crea mai departe ce poveste vrei tu”, explică coordonatoarea.

 

Sursa foto: Simplon

 

 

Anca Morar, care e învăţătoare la Licelul Teoretic A. Iancu, recunoaşte că ea însăşi a intrat în domeniul acesta ca să înveţe mai multe. „Eu sunt de doar două luni pe proiect. Până acum, am fost strict învăţătoare şi fac asta în continuare. Văd că fetele, dintre care câteva îmi sunt şi eleve, sunt super interesate. Dacă e un curs nonformal, şi atitudinea lor e alta. Mi-am dorit să fac şi altceva, eram şi sunt conştientă de importanţa tehnologiei, vreau să fac cunoştinţă cu tehnologia mai mult. Şi vreau să transmit mai departe”, subliniază Anca.

Cum mai e să fii învăţător zilele acestea, în era „copiilor digitali”? „Eu fac cursuri interactive integrate, vin cu ceva nou. Nu merg neapărat pe sistemul „eu predau, voi ascultaţi şi ora viitoare ziceţi ce aţi învăţat”. La clasa I am predat lucrurile de bază, citit, scris, în clasa a II-a urmează să le dau proiecte. Şi fac multe jocuri. Mi-am propus să îi duc şi eu la laboratorul de Informatică şi să fac un atelier de genul acesta, de Scratch. Le lipseşte asta. De asta am şi venit la cursurile acestea. Lipseşte în şcoală tehnologia de genul acesta. Când am încercat să văd şi eu cu ce se mănâncă asta, care sunt aplicaţiile, aveam senzaţia aceea că nu am mai făcut aşa ceva, că rotiţele mele nu mergeau aşa de bine, fiindcă nu erau setate pe asta. Ca să creezi o poveste, să programezi, înveţi multe alte lucruri, noţiuni legate de viteză, de grade, de matematică”, spune tânăra învăţătoare. Anca îşi continuă munca de la şcoală şi, între timp, e asistent de proiecte la Simplon. „Învăţ şi eu în timpul ăsta, nu am ce face. E vorba, până la urmă, tot despre educaţie şi proiecte. Şi noi facem proiecte, la şcoală. Atâta timp cât copilul e pus în centrul atenţiei, pentru mine e ok”, e concluzia ei.

 

Trainer, în lumea „piticilor”: „Dacă noi am încuraja mai mult fetele să facă măcar primii paşi în lumea asta…”

George Bratu e web developer, student şi trainer la Digital Kids. E unul dintre cei care, timp de aproape trei ore, le-a condus pe fete prin lumea tehnolgiei. „Noi facem regulat workshop-uri. Sunt trainer de 3 ani şi pot să spun că lucrurile au evoluat mult. La început, eram o singură grupă, de 15 copii. Acum avem 80-100 de copii la cursurile săptămânale”, spune el.

 

 

„A fost agitaţie azi, fetele au fost entuziasmate, au descoperit lucruri noi. Am şi renunţat la unele lucruri pe care le pregătisem pentru curs, fiindcă nu avea rost să le întrerupem, cât timp erau în starea de lucru. Lucrăm pe Scratch de mult timp, dar adaptăm agenda în funcţie de workshop. Spre exemplu, acum, pentru cursul cu fete, am avut o altfel de prezentare, am căutat ca exemplele să fie mai feminine. Cursul în sine nu e diferit, dar ţinem cont de participanţi. Fetele au alte pasiuni, se ghidează după alte repere. De exemplu, pe băieţi poate că îi motivezi dacă le spui că Instagramul a fost vândut pentru 5 miliarde de dolari. Pe fete le interesează mai mult partea creativă. Majoritatea asociază programarea cu ceva super-robotic, dar nu e tot timpul aşa. Sunt foarte multe job-uri creative în domeniul ăsta, ar fi păcat să pierdem talente creative doar fiindcă nu se cunosc aceste posibilităţi. Nu am avut niciodată, până acum, o clasă doar cu fete. În mare, cursul a fost unul normal, diferit a fost doar faptul că au participat doar fete. În mod obişnuit, la cursuri sunt cam 20-30% fete şi asta e o problemă”, spune George. De ce? Nu sunt copiii atraşi de curs, nu îi îndrumă părinţii? „E şi şi. Situaţia asta e într-o oarecare măsură şi produsul societăţii. Unii zic că fetele nu au ce să caute în tehnolog, dar mentalitatea asta se schimbă în ultimul timp. Fetele nu beneficiază de aceeaşi încurajare. Şi chiar dacă la început, în şcoală, sunt pasionate de informatică sau matematică, pe parcurs, suportul e mic – din partea părinţilor, a societăţii, poate şi a profesorilor. Dacă noi am încuraja mai mult fetele să facă măcar primii paşi în lumea asta, după ce prind gustul, stau să înveţe. Scopul nostru nu e să le învăţăm programare, ci să le arătăm că programarea e cool. Dacă prind gustul, vor învăţa programare, vor căuta, vor veni să ne întrebe„, spune, convins, George.

 

Sursa foto: Simplon

 

Dilemele părinţilor.  „Ei sunt „nativi digitali”, pentru care locurile de muncă din viitor nu vor mai arăta aşa cum arată ele azi”

Cu un sfert de oră înainte ca programul de lucru să se încheie, în timp ce fetele primesc diplome şi participă la o tombolă cu premii, pe hol încep să apară, curioşi, părinţii. „Pe mine nu m-a determinat nimic să o aduc aici pe fiica mea; de fapt, ea a fost cea care ne-a inspirat. Se înscrie la toate cursurile care apar”, spune Marinela Totoianu, care admite că nu e uşor să fii părinte de „nativ digital”.  Părinţii se văd în situaţia de a lucra pentru un echilibru între nevoia de a învăţa tehnologie, într-o eră în care tehnologia e peste tot, şi dorinţa de a-şi convinge copiii că există şi alte forme de joacă în afară de calculator. „Fac tot felul de activităţi, şi ea, şi fratele ei, ca să stea mai mult acolo, decât să stea pe calculator. Merge şi la Palatul Copiilor, şi la Engleză, e înscrisă şi la pian. Încercăm să îi mai ţinem departe de calculator. Avem program de citit, cântat, exersăm la engleză. Şi, foarte important: ieşim în curte. Când vremea permite, îi ducem afară două ore, să se joace cu animalele”, spune Marinela Totoianu. Formula acesta de cursuri informale e atractivă pentru cei mici, constată părinţii. „Când apare altceva, un curs diferit, sunt mult mai interesaţi”, spune mama. „A fost o zi minunată!”, e concluzia fiicei.

Bianca Muntean nu e străină de lumea tehnologiei (e director executiv în cadrul ARIES Transilvania) şi e una dintre mamele care şi-au înscris copiii la cursuri. Ambele ei fete au fost la „Girls & Code”. Am întrebat-o de ce consideră că e importantă expunerea la programare, încă din această etapă. „Am înscris-o pe fiica mea cea mică, Antonia, la cursurile Digital Kids, pentru că am observat că este atrasă de tehnologie. Deşi eu nu am background tehnic, sunt economist, ea spune în ultimul timp că îşi doreşte să dezvolte diverse aplicaţii… Sincer, nici nu ştiu de unde a auzit terminologia. Când discutăm despre diverse teme de la şcoală, fără să îi fi indicat eu, are tendinţa să se documenteze pe Internet. Asa că, după ce am mai discutat şi cu ea şi ne-a spus că îşi doreşte, am decis să o înscriem la primele cursuri de programare. Vom vedea dacă îi va plăcea şi dacă îşi va dori să continue, nu dorim să o forţăm. Mi-aş dori să îşi dezvolte creativitatea utilizând tehnologiile IT şi să deprindă anumite cunostinte în domeniu, chiar să îşi descopere pasiunea în IT”, spune Bianca Muntean. Pentru sesiunea deschisă de săptămâna aceasta Girls & Code, părinţii şi-au înscris ambele fete. „Am înscris-o şi pe sora Antoniei, Alexia, care e o fire mai ludică, foarte creativă, tot din dorinţa de a vedea dacă tehnologia este un domeniu care ar atrage-o la un moment dat, atât pentru a se exprima, cât şi pentru a o utiliza în activităţile pe care le derulează. Fiind inconjurată zi de zi la locul de muncă de tehnologie, de oameni extraordinari din domeniu care creează produse IT în Cluj, în România, sunt fascinată şi inspirată de ei şi mi-as dori ca una sau chiar ambele fiice să facă parte din noua generație de fete care să schimbe lumea cu ajutorul tehnologiei. Mă bucur că există astfel de programe la Cluj, iar echipa Digital Kids este formată la rândul ei din tineri pasionati de IT şi care îşi doresc să transmită aceasta pasiune copiilor de la cele mai fragede vârste. Aceştia sunt aşa numiţii „nativi digitali”, pentru care locurile de muncă din viitor nu vor mai arăta aşa cum arată ele azi. Sincer, cred că aceste programe de formare competente, abilităţi digitale ar trebui introduse în sistemul educaţional public încă de la grădiniţă„, e concluzia mamei de „nativi digitali”. Până la cariera în IT, Antonia şi Alexia s-au arătat încântate să ne împărtăşească din creaţiile proprii, pe final de curs: o animaţie cu o fată şi un căţel aparent inofensiv, dar suficient de periculos încât să vrea să o mănânce 🙂

 

 

 

sursa foto: Simplon

 

 

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu