Închide

„Renovare” cu procese pentru Polus Center

Economie by Kristina Reştea - apr. 30, 2014 2 2223

Sursa foto: TriGranit

Sursa foto: TriGranit

Proprietarii complexului comercial pregăteau anul trecut transformarea centrului din Florești și chiar au lansat în acest sens un proces de selecție de proiecte, conform informațiilor ACTUALdeCLUJ.ro. Planurile au rămas deocamdată “în aer”, după recenta decizie de instanță care i-a pus pe proprietarii austrieci ai Polus în poziția de a rămâne fără terenul de sub mall. Acum, Polus se află în litigiu cu fostul proprietar de teren, Agroindustriala.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis în februarie anularea contractului de vânzare-cumpărare a terenului de 34 de hectare, pe care este ridicat complexul. Polus Transilvania se află în litigiu cu Agroidustriala pentru reconstituirea titlului Polus Transilvania pe teren.

Conform surselor noastre, proprietarii austrieci de la Immofinanz Group pregăteau în 2013 un amplu proces de rebranding și renovare a complexului comercial de la Cluj inaugurat în 2007. “A fost lansat un pitch de proiecte, pentru a se analiza propuneri de soluții pentru un refurbishment. Asta ar fi însemnat modificări ale clădirii, atât schimbarea aspectului exterior, cât și intervenții de amenajare în interiorul complexului, cu un buget de investiții de aproximativ 2 milioane de euro”, spun surse din piața imobiliară. Presiunea pentru o astfel de intervenție de „împrospătare de look” era cu atât mai mare cu cât concurenții de la Iulius Mall, din celălalt capăt de oraș, au făcut anul trecut investiții în mall-ul din Gheorgheni, modificând zona de food-court. Decizia recentă a instanței cu privire la terenul de sub mall ar fi amânat deocamdată aceste planuri de investiții pentru Polus Center, spun aceleași surse.

Reprezentanții grupului austriac susțin că, în prezent, nu există planuri de renovare, dar nu au negat lansarea unui astfel de proiect.  „În general, nu există planuri pentru renovare, cu toate acestea, centrul comercial este supus unui proces de mentenanță continuă”, au transmis reprezentanții biroului de presă Immofinanz Group.

În ceea ce privește decizia din februarie a instanței cu privire la terenul pe care s-a construit Polus Center, oficialii grupului austriac au mai precizat că Polus a început un litigiu împotriva Agroindustriala. “Ca o remarcă preliminară, observăm că decizia instanței privind titlul Polus Transilvania asupra terenului aferent Centrului Comercial Polus Center Cluj este doar o „hotărâre judecătorească de constatare a nulității titlului pe teren”, și nu o revendicare sau o deposedare cu privire la acest teren. Pentru aceste scopuri, sau pentru orice solicitări cu privire la Centrul Comercial Polus Center Cluj, va fi necesară începerea unor noi acțiuni, în cadrul cărora Polus Transilvania va avea mijloace specifice de apărare. Anularea titlului este limitată la teren și nu privește Centrul Comercial Polus Center Cluj, care se află în proprietatea Polus Transilvania, filială a Immofinanz Group. Cauzele anulării titlului au intervenit înainte de achiziția Polus Transilvania de către Immofinanz Group de la Grupul Polus Investments și, în consecință, vânzătorul, Grupul Polus Investments, este responsabil să despăgubească și să protejeze Immofinanz Group împotriva tuturor prejudiciilor. În plus, vânzătorul original al terenului, Agroindustriala, este obligat să reconstituie titlul Polus Transilvania pe teren și să despăgubească Polus Transilvania pentru toate daunele cauzate de anularea titlului. În acest sens, Polus Transilvania a început deja un litigiu împotriva Agroidustriala, iar Immofinanz Group va acționa împotriva tuturor părților responsabile, pentru protejarea drepturilor sale”, au transmis pentru ACTUALdeCLUJ.ro reprezentanții Immofinanz Group. Omul de afaceri Ovidiu Turcu, cel care controlează acum Agroindustriala, nu a putut fi contactat în cursul zilei de azi pentru a preciza care sunt planurile de acțiune ale companiei în ceea ce privește terenul pe care s-a construit Polus Center.

Amintim că grupul Immofinanz, care deține complexul comercial Polus Center, a ajuns în fața perspectivei de a pierde terenul pe care s-a construit centrul, după ce  în 14 februarie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a anulat contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 34 de hectare pe care este ridicat Polus. Astfel, ar urma ca terenul de sub complex să ajungă din nou la Agroindustriala, fostă firmă de stat, preluată între timp de milionarul clujean Ovidiu Turcu. În 1999, omul de afaceri Arpad Paszkany a cumpărat de la Agroindustriala terenul de 34 de hectare, la un preţ considerat subevaluat (anterior intrării lui Ovidiu Turcu în afacere), iar în februarie 2014 judecătorii au stabilit că actele de vânzare a terenului încheiate între fosta companie aflată în proprietatea statului şi milionarul Arpad Paszkany sunt nule. Între timp, Paszkany, care deținea, alături de alți asociați, o parte din centrul comercial s-a retras din afacere. Mai precis, în 2006 fondul austriac de investiții Immoeast (parte a Immofinanz) a achiziționat centrul comercial Polus Center Cluj, aflat atunci în constructție, pentru 210 milioane euro. Immoeast a achiziționat Polus Center Cluj de la TriGranit Holding Ltd., una dintre cele mai mari companii de dezvoltare imobiliară din Europa Centrală și de Est, parteneră în câteva proiecte cu Paszkany.

Polus Center Cluj este cel mai mare centru comercial pe un singur nivel din România şi cel mai mare complex multifuncţional din Transilvania. Cu o suprafaţă închiriabilă de peste 60.000 mp, Polus Center Cluj înglobează peste 186 de magazine, printre care un multiplex cu 8 săli de cinema şi un hipermarket Carrefour şi pune la dispoziţia clienţilor săi 2.500 de locuri de parcare. Polus Center Cluj este deţinut de către grupul austriac Immofinanz şi se află în administrarea EHL Real Estate România.

2 comentarii

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare