Închide

La un pas de dizolvare, o companie din Cluj veche de 130 ani închide 2 secţii, concediază angajaţii şi vinde tot ca să acopere din datorii

EconomieTop News by Mihai Prodan - mai 02, 2014 0 530

Producătorul de robinetărie Armătura SA a fost la un pas de a fi dizolvat: propunerea a fost pusă pe tapet în adunarea generală extraordinară a acţionarilor. Propunerea a fost respinsă, dar deciziile luate în schimb sunt aproape la fel de grave:

Aacţionarii au decis să nu dizolve societatea, dar în schimb au decis închiderea a două secţii de turnătorie – fontă şi alamă, închiderea şi conservarea clădirii şi concedierea angajaţilor care lucrează în cele două secţii. Mai mult, acţionarii au mandatat Consiliul de Administraţie să scoată la vânzare toate imobilele din patrimoniul societăţii, pentru reducerea datoriilor.

armatura
Preşedintele CA al Armătura SA este Glinzerer Gerhard. Cel mai important acţionar al companiei clujene este firma austriacă Herz Armaturen Viena, cu 33% dintre participaţii.

Armătura SA e prima companie producătoare de articole de robinetărie din România, înfiinţată în 1884. Se mândreşte cu o inovaţie mondială în domeniul robinetăriei, robinetul cu închidere prin bilă, răsplătită în 1934 cu Brevetul Regal de Invenţie.
Între 1949 şi 1960 Armătura SA a fost singurul producător de armături pentru instalaţii sanitare din România. Herz Armaturen este acţionarul său majoritar din 2004.

Vezi mai jos deciziile acţionarilor:

 

Arm 300414 b

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.