Închide

Reacția ISU Cluj legat de incidentul în care și-a pierdut viața copilul de 15 ani de la Pata Rât

ActualitateSocialTop News by Actual de Cluj - mart. 07, 2020 0 664

Articolele din presă, precum și reportajul apărut în Actual de Cluj, legat de incidentul în care și-a pierdut viața copilul de 15 ani de la Pata Rât, stârnește reacția promptă a ISU Cluj. Reprezentanții instituției afirmă că apelul de urgență care-l viza pe minorul electrocutat nu a fost alocat serviciului de intervenție ISU Cluj. Mai jos redăm integral poziția ISU Cluj:

„În primul rând, ne exprimăm regretul privind pierderea vieții adolescentului și pentru suferința familiei sale. Însă, sugestia că informarea despre acest caz ar fi fost ocolită în mod voit pe grupul de Whatsapp al ISU Cluj, constituit împreună cu reprezentanții mass media, nu este adevărată, deoarece, apelul de urgență pentru acest caz nu a fost alocat echipajelor de pompieri sau SMURD, ci altor forțe de intervenție care nu aparțin unității noastre.

Dorim totodată să aducem o clarificare cu privire la faptul că sistemul pentru apelurile de urgență 112 nu este o componentă în subordinea ISU, ci un ansamblu de agenții, printre care sunt poliția, ambulanța, pompierii/SMURD, jandarmeria, salvamontul, Unitatea Specială de Aviație, ș.a. Astfel, în funcție de informațiile primite în apelul de urgență, cazul este alocat uneia sau mai multor agenții în funcție de atribuții, disponibilitate și distanța până la locul urgenței.

Având în vedere că nici unul dintre echipajele de pompieri sau SMURD nu au fost desemnate pentru a interveni în cazul menționat în articol, vă precizăm că instituția noastră nu a gestionat informațiile aferente acestei situații, deci nu a avut atributul legal pentru a face informări oficiale către mass-media și către publicul larg referitor la acest caz.

Dificultățile și vulnerabilitățiile comunității de la Pata Rât nu sunt străine de instituția noastră, întrucât echipajele de pompieri și SMURD au intervenit în multe situații de urgență care au amenințat persoanele de acolo. Fie că a fost vorba despre acordarea de asistență medicală, stingerea incendiilor majore la locuințe sau din rampa de deșeuri, toate aceste situații nu ne-au îndepărtat de rolul de salvator, ci mai degrabă ne-au responsabilizat și ne-au sporit interesul pentru a găsi soluții de fiecare dată când am răspuns apelurilor venite de acolo.

Problematica persoanelor de la Pata Rât ne preocupă nu doar atunci când este vorba despre situațiile de urgență care amenință această comunitate, ci și atunci când se caută modalități de a sprijini pe termen lung persoanele cu risc ridicat de excluziune socială. Astfel, anul trecut, am răspuns afirmativ invitației Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală în a le fi parteneri prin proiectul european ”Firefighters Plus”: https://www.facebook.com/isucj.ro/posts/1874450366032102.

Ca și concluzie, salvatorii răspund zilnic în cazul a zeci de situații de urgență și fac tot ce le stă în putință pentru a-i ajuta pe semenii lor, atunci când se află situații dramaice sau care le pun viața în pericol. Ar fi de apreciat dacă întristarea, pe care o resimțim fiecare dintre noi în legătură dispariția prematură a adolescentului de 15 ani, nu ar fi considerată o oportunitate pentru a face acuzații false în privința responsabilității ISU de a informa mass-media și opinia publică despre acestă tragedie, când, de fapt, ISU nu făcut parte dintre structurile care au gestionat acest caz. De asemenea, este foarte important să urmăm cu atenție pașii prin care anunțăm la 112 o situație de urgență, pentru a putea primi cât mai repede sprijinul forțelor adecvate pentru a îndepărta pericolul sau a gestiona situația de urgență în care ne aflăm. Biroul de comunicare al ISU Cluj”.

Citește și:

Copilul care nu apare niciodată în informările ISU

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu