Rata inflației a ajuns la 15,1%, în luna iunie. Gazele s-au scumpit cu 89%, uleiul cu 49%, cartofii cu 42%
ActualitateEconomie by Actual de Cluj - iul. 12, 2022 0 178
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,1% în luna iunie a acestui an, de la 14,5% în luna aprilie, potrivit datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri au avut loc la gaze, de 89,5%, ulei, de 49%, și cartofi, de 42,18%, relatează economedia.ro
Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 17,92%, mărfurile alimentare cu 14,67%, iar serviciile cu 7,81%, față de iunie 2021.
„Preţurile de consum în luna iunie 2022 comparativ cu luna mai 2022 au crescut cu 0,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 10,0%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 este 15,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) este 9,3%”, arată INS, într-un comunicat de presă transmis marți.
Topul scumpirilor față de iunie 2021:
Gaze – 89,5%
Ulei comestibil – 49,71%
Ulei, slănină, grăsimi – 46,01%
Cartofi – 42,18%
Combustibili – 41,32%
Energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 41,10%
Făină – 33,16%
Produse de morărit – 33,03%
Mălai – 32,83%
Aerian – 29,13%
Pâine – 23,68%
Energie termică – 22,98%
Pâine, produse de franzelărie şi specialităţi – 22,62%
Produse de morărit şi panificaţie – 22,51%
Margarină – 20,51%
Apă, canal, salubritate – 19,44%
Brânză de oaie (telemea) – 18,78%
Zahăr – 18,12%
Brânză – 17,61%
Unt – 17,49%
Ouă – 17,39%
Brânză de vacă (telemea) – 16,81%
Peşte proaspăt – 16,66%
Servicii poştale – 15,94%
Carne de pasăre – 15,41%
Legume şi conserve de legume – 14,75%
Lapte şi produse lactate – 14,70%
Cafea – 14,25%
Rutier – 12,32%