Închide

Raport: Cluj-Napoca nu mai e cea mai mare piață imobiliară din țară, fiind devansat de Timișoara, care sunt prognozele pe anul viitor în cea mai scumpă piață din țară

EconomieTop News by Actual de Cluj - nov. 23, 2021 0 2158

Cluj-Napoca nu mai e cea mai mare piață imobiliară din țară, fiind devansat de Timișoara, după cum arată un studiu de profil.

Astfel, din cele mai mari zece piețe regionale din România, doar patru au înregistrat creșteri ale livrărilor de apartamente și case: regiunea București – Ilfov, Brașov, Craiova și Timișoara – care a devenit în premieră cea mai mare piață rezidențială regională din afara Capitalei, depășind Cluj – Napoca. În rest, toate celelalte șase piețe rezidențiale regionale majore din România, respectiv Constanța, Cluj – Napoca, Iași, Oradea, Pitești și Sibiu, au înregistrat scăderi ale numărului de livrări de locuințe.

Explicațiile sunt multiple, de la ciclicitatea anumitor piețe până la îngreunarea proceselor de obținere a diferitelor autorizații, arată compania de consultanță SVN Romania pe baza statisticilor oficiale. Timișoara a depășit Cluj – Napoca atât din punct de vedere al
livrărilor de locuințe noi cât și din punct de vedere al numărului de imobile tranzacționate.  ”Tradițional cel mai mare pol de dezvoltare rezidențială din afara Capitalei, Cluj – Napoca a fost devansat în ultimii ani de către Timișoara, în principal din pricina scăderilor înregistrate de orașul de pe Someș”, arată raportul.
Astfel, numărul de apartamente și case finalizate în Cluj – Napoca și împrejurimi în 2020, ultimul an cu statistici oficiale disponibile, a scăzut cu 34%, până la un nivel apropiat de 5.000 de unități. Cluj – Napoca rămâne principalul pol rezidențial al regiunii însă numărul de locuințe livrate în 2020 și care se vor livra în 2021 a înregistrat o reducere semnificativă, în special ca urmare a dificultăților
de aprobare a proiectelor și a împuținării parcelelor de teren disponibile.

De cealaltă parte, la câțiva kilometri de Cluj-Napoca cea mai mare comună din țară, Florești, înregistrează creșteri ale numărului de rezidenți cu miile în fiecare an. ”Florești continuă să reprezinte o destinație importantă pentru doritorii unei noi locuințe, în
special pentru cei activi pe segmentele low și mass-market, aici fiind finalizate peste 25.000 de locuințe în ultimii 15 ani”, arată raportul.
Segmentul mass market reprezintă aproximativ 40% din totalul ofertei noi finalizate anual în regiunea Cluj – Napoca, aproape toate proiectele fiind amplasate în afara ariei administrative a orașului. Prețurile practicate pe acest segment sunt cuprinse în medie între 950 și 1.300 de euro pe metrul pătrat semifinisat, conform datelor biroului local SVN Romania din Cluj. ”Cea mai mare pondere a locuințelor noi finalizate în Cluj – Napoca pot fi încadrate pe segmentul middle market, care a cunoscut o dezvoltare vertiginoasă în ultimii ani. Astfel, au fost deschise noi zone de dezvoltare în oraș, au fost dezvoltate mai multe proiecte mixte, cu spații de birouri și
comerciale adiacente imobilelor cu locuințe și au apărut și oferte de apartamente complet finisate și în unele cazuri mobilate”.

Prețurile practicate pe acest segment pornesc de la 1.300 de euro și pot să urce și la peste 2.000 de euro pe metrul pătrat semifinisat
în cazul locuințelor care țintesc palierul superior al segmentului middle market. Raportul prognozează că numărul livrărilor va rămâne redus și în 2022, ceea ce va face ca gradele de absorbție să fie foarte ridicate, de peste 85% – 90% până la predare, ținând cont că numărul unităților individuale tranzacționate în Cluj a crescut cu 26% în primele trei trimestre din 2021 comparativ cu perioada similară a anului anterior.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu