Ramele electrice de la Alstom ar putea rula în Cluj încă din noiembrie
EconomieTop News by Actual de Cluj - oct. 03, 2024 0 358
A fost semnat un act adițional la contractul de achiziție a ramelor electrice cu zecile, dintre care o parte vor rula în Cluj, anunță Autoritatea pentru Reformă Feroviară.
Contractul se numește „Achiziție material rulant nou – 37 unități electrice multiple interregionale (RE -IR) – Cod SMIS 316400” iar luni a fost semnat al treilea act adițional la contract. Acesta modifică prevederile contractului de achiziționare a 37 de rame electrice interregionale noi, denumite RE-IR și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor trenuri, între Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în calitate de autoritate contractantă, pe de o parte, și Alstom Ferroviaria S.p.A., în calitate de furnizor, pe de altă parte.
Documentul în cauză modifică elementele legate de durata contractului și prevede unele clauze contractuale care să permită punerea, temporară, în funcțiune cu călători a RE-IR TS3, ce va fi livrată de Alstom. Astfel, trenurile livrate de Alstom sunt preconizate a intra în circulația cu călători, în baza livrării întregului lot de 37 de trenuri și obținerii autorizațiilor de tip și de introducere pe piața din România, în perioada noiembrie 2024 – decembrie 2025.
Serviciile de mentenanță vor fi prestate, pentru fiecare ramă, pe o durată de 15 ani începând cu data recepției fiecărei rame electrice. Termenele și duratele pot fi modificate conform prevederilor contractuale.
Amintim, contractul are o valoare de nu mai puțin de 1,7 miliarde de lei, bani din care 1,2 milioane sunt nerambursabili.
Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt București Nord – Brașov – Cluj, București Nord – Brașov – Deda – Cluj, Cluj-Timișoara, Cluj-Suceava-Iași, București Nord – Constanța, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Brașov, București Nord – Iași, București Nord – Suceava, București Nord – Galați, București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria și București Nord-Craiova-Timișoara-Arad.
Citește și:
