Închide

Pui de căprioară salvat la Cluj, în centrul unui conflict între ONG-uri și femeia care l-a găsit: sunt cerute verificări din partea autorităților

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iul. 06, 2026 0 18

pui caprioara ranit cluj

Salvarea unui pui de căprioară găsit pe marginea unui drum al localității Popești (comuna Baciu) de lângă Cluj-Napoca a declanșat o dispută publică între organizații de protecție a animalelor și femeia care a preluat animalul, cazul ajungând să genereze sute de comentarii pe rețelele de socializare și apeluri pentru intervenția autorităților.

Totul a început după ce o femeie, identificată pe Facebook drept Aria Ariana, a anunțat că a găsit un pui de căprior despre care a crezut că a fost lovit de o mașină. Aceasta spune că a contactat Transylvania Wildlife Rescue, iar ulterior animalul a ajuns la USAMV Cluj-Napoca pentru evaluare medicală.

Într-o postare publicată pe Facebook, reprezentanții Transylvania Wildlife Rescue susțin că femeia a fost îndrumată corespunzător, iar puiul a fost examinat de personal specializat din cadrul USAMV. Potrivit organizației, după evaluarea medicală, femeia nu ar fi fost mulțumită de soluțiile propuse și ar fi încercat să găsească o altă variantă pentru animal. ONG-ul afirmă că va sesiza autoritățile pentru ca situația să fie analizată din punct de vedere legal.

Versiunea femeii este însă diferită. Aria Ariana susține că, atunci când a cerut ajutor, recomandarea primită a fost să lase puiul în locul în care l-a găsit și să aștepte activarea unei alerte prin platforma Anim-Alert, până când cineva ar fi fost disponibil să intervină.

„Dacă făceam acest lucru, căprioara era deja moartă, călcată încă o dată pe drum sau sfâșiată de câini”, a scris aceasta într-un comentariu.

Femeia afirmă că a transportat animalul pentru a primi îngrijiri medicale și că acesta se află acum în siguranță, urmând să fie reintrodus în habitatul natural după recuperare. Tot ea respinge acuzațiile privind deținerea ilegală a animalului și susține că autoritățile au fost informate.

Cazul a fost amplificat după ce Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului (OPMCB) a publicat un mesaj în care susține că puiul de căprioară ar fi fost scos din clinica veterinară înainte de finalizarea tratamentului și că, în prezent, s-ar afla ilegal în posesia unei persoane fără pregătire medicală.

Reprezentanții OPMCB afirmă că au fost făcute apeluri la 112 și solicită explicații din partea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, întrebând de ce nu a fost deschisă o anchetă.

Postările celor două organizații au stârnit numeroase reacții. O parte dintre internauți au criticat tonul folosit de reprezentanții ONG-urilor și au apreciat gestul femeii care a intervenit pentru salvarea puiului de căprioară. Alții au atras atenția că legislația privind animalele sălbatice este strictă și că preluarea și transportul acestora trebuie făcute doar cu respectarea procedurilor legale și sub supravegherea autorităților și a medicilor veterinari.

Din informațiile făcute publice până în prezent, toate părțile implicate confirmă că puiul de căprioară este în viață și primește îngrijiri medicale.

Deocamdată, reprezentanții Prefecturii, chemați să lămurească situația, mai ales că au inițiat discuții cu privire la protocolul legal necesar în astfel de situații în care sunt găsite animale sălbatice, nu au transmis un punct de vedere în acest caz.

pui caprioara cluj ranit stiri
sursă foto: captură Facebook
pui caprioara cluj stiri
sursă foto: captură Facebook
pui caprioara ranit cluj
sursă foto: Facebook.Aria Ariana

Nici un comentariu

Scrie un comentariu