PSD se laudă că a adus bani la Cluj
Politica by Cosmina Fernoaga - mai 22, 2014 0 214
Românii nu se arată prea interesați de alegerile europarlamentare, admite liderul PSD Cluj, Remus Lăpușan, motiv pentru care partidul său a încercat să îmbine, în această campanie electorală, atât problemele interne, cât și pe cele de interes european.
„Pe oameni îi intersează mai mult problemele cu care se confruntă ei zilnic, la nivel local, și prea puțin chestiunile care țin de politică europeană, cu toate că deciziile care se iau la Bruxelles îi privesc, până la urmă, și pe ei. Prin toate zonele în care ne-am deplasat, am încercat să discutăm cu fiecare om în parte. Le-am expus atât beneficiile alegerilor europarlamentare cât și situația problemelor cu care se confruntă ei. Prin urmare, campania noastră s-a axat pe ambele probleme. Am constat că prin aceste discuții directe, oamenii s-au arătat descihiși la informație. Ne-au relatat problemele lor, dar au înțeles și nevoia accesării fondurilor europene, precum și importanța alegerilor europarlamentare”, a comentat Lăpușan. În această campanie, PSD s-a lăudat cu măsurile aplicate de Guevrnul Ponta și în special cu alocările de fonduri destinate Clujului, cu programele de infrastructură demarate la nivelul Transilvaniei și la nivelul județului Cluj: Aeroportul va fi ajutat de cele 13 milioane de euro care se vor aloca pentru amenjarea Someșului, proiectul Spitalului Regional de Urgență va obține fonduri de la Banca Modială, s-au alocat finanțări pentru Autostrad Turda Sebeș, precum și pentru o parte dint ronsoanele Autostrăzii Tranislvania. Lăpușan îi îndeamnă pe oameni să meargă la vot, indiferent cu cine aleg să voteze.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
O capodoperă a filmului mut din urmă cu o sută de ani va fi proiectată la cel mai mare festival de film din România, TIFF de la Cluj, într-un cineconcert. Autorul cărții pe care e bazat a fost ucis de naziști la scurt timp după premiera filmului
apr. 26, 2024 0
-
Clujul, tot mai inaccesibil. Analiză imobiliară: Municipiul este cel mai scump oraș din România pe piața locuințelor și în primul trimestru din 2024/ Prețurile au crescut cu 14% în doi ani
apr. 26, 2024 0