Închide

PSD a cerut audit la aeroport. „Nici poveste că se închide aeroportul. Îl vom susține în continuare”

Administrație by Luminiţa Silea - iun. 24, 2014 0 297

Actuala conducere a Consiliului Județean trebuie să pună capăt suspiciunilor legate de contractele și datoriile de la Aeroportul Internațional „Avram Iancu”Cluj. Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, de altfel și consilier județean, spune că a cerut o informare cu privire la situația datoriilor care există la aeroport, menționând că este exlus ca regia să nu mai primescă susținere la la Consiliul Județean.

Intervenția PSD vine la o zi după vizita consilierului PNL Mihai Seplecan și declarațiile directorului comercial al aeroportului, Gabriela Zanc legate de posibila închidere a aeroportului.

„Cei de acolo nu mai au simțul realității. Aeroportul este o structură de importanță regională și în ultimii 14 ani toată lumea a susținut investițiile pentru dezvoltarea lui. Există primari sau oameni din județ care spun că aeriportul a fost favorizat în raport cu alte unități, dar acesta e un obiectiv important și de aceea am cerut conducereii Consiliului Județean să ia măsuri și să facă o informare completă cu privire la datoriile și contractele de la aeroport. Există foarte multe suspiciuni legat de ceea ce s-a întâmplat. Lumea trebuie să cunoască adevărul înainte de a se aproba creditul pentru plat lucrărilor la pistă. Să nu uităm că în 2011 când a fost făcut contractul se prevedea ca banii să fie plătiți în trei ani de la recepția lucrărilor și încă nu este făcută recepția. Mulți consilieri nu cunosc situația. Dacă ar fi să fie întrebat Tișe de actele adiționale semnate când era președinte, câți din consiliul știau, o să vedeți răspunsul. Nici poveste că se închide aeroportul, noi o să-l susținem în continuare”, a atras atenția Lăpușan.

Aceasta a declarat că în comisia de buget finanțe a Consiliului Județean vor fi chemați toți directorii de la aeroport pentru a da socoteală cu privire la declarațiile făcute. „Noi am decis la începutul anului când am construit bugetul ca aeroportul să contracteze un credit pentru plata lucrărilor la pistă pentru că, dacă le-am fi plătit din bugetul județului, atunci nu mai rămâneau bani pentru celelalte obiective. Pista noua a costat 50 de milioane de euro. A mai plătit și Consiliul Județean bani, s-au dat și 15 milioane de lei de la buget. Licitația pentru credit la aeroport s-a făcut, doar mai trebuie îndeplinite niște condiții tehnice pentru aprobarea împrumutului”, a mai completat Lăpușan.

El a mai spus că vizita lui Seplecan la aeroport nu face decât un deserviciu județului și nici nu face cinste unui om care dorește să conducă Clujul. Lăpușan a mai criticat Consiliul de Administrație de la Aeroport și i-a invitat să își dea demisia dacă nu se apucă să clarifice suspiciunile. Din Consiliul de Administrație de la Aeropor fac parte: Rațiu Radu Florin, Ioan Pop, Sămărean Iuliu, Vasile Nemeș, Mătușan Vladimir și Biro Attila Bela, aceștia reprentând partidele din CJ Cluj – PDL, PNL, PSD și UDMR.

Mihai Seplecan a declarat că vizita sa la aeroport și întrebările pe care le-a pus s-au legat strict de activitatea actualului vicepreședinte al CJ Cluj, Ioan Oleleu, pe care a reușit să-l înlocuiască doar trei zile. „Oleleu se ocupa și de groapă și de aeroport, el știa ce se întâmplă”, a spus Seplecan. 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare