Închide

Protest anemic în Cluj împotriva scoaterii protestelor spontane în afara legii

ActualitateTop News by Mihai Prodan - oct. 15, 2018 1 351

Protest spontan anemic în această seară în centrul Clujului după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a scos în afara legii protestele spontane – o decizie de impact care a fost însă întâmpinată în stradă în Cluj de doar câteva zeci de manifestanți.

Clujul și Bucureștiul au fost singurele orașe unde s-au înregistrat proteste în această seară, în număr aproximativ egal de protestatari, câteva zeci. actualdecluj.ro a transmis în direct din piața Unirii:

 

Guvernul a adoptat luni dimineață o Ordonanță de Urgență de modificare a legilor Justiției, una dintre cele mai importante modificări fiind aceea că procurorii care vor să facă parte din DIICOT sau DNA trebuie să aibă 10 ani de vechime în profesie.

Comunitatea online „Luptăm pentru România” a anunțat apoi un protest în fața Guvernului împotriva acestui act normativ, intitulat „Stop OUG! Oprim ordonanța fantomă a lui Tudorel!”. Un protest similar a fost anunțat și în Piața Unirii din Cluj.

„S-a anuntat Ordonanța de Urgență pe Legile Justiției. O Ordonanță care nu face nimic altceva decât să înrautățească situația și independența Justiției, fiind total ignorate recomandările Comisiei de la Veneția”, arată inițiatorii protestului de la București pe pagina de Facebook a evenimentului.

Modificările esențiale aduse de OUG adoptată azi:

– se măreşte vechimea în magistratură pentru poziţiile de procuror general, de prim-adjunct şi de adjunct ai acestuia, pentru funcţiile de conducere de la DNA şi DIICOT – de la 8 la 15 ani;

– procurorii care vor să facă parte din DIICOT sau DNA trebuie să aibă 10 ani vechime în profesie;

– posibilitatea ca magistraţii să se pensioneze la împlinirea a 20 de ani de activitate a fost amânată pentru finalul lui 2019;

– interviurile pentru funcţii de procuror de rang înalt vor fi transmise în direct şi arhivate;

– secţia pentru procurori de la CSM va avea competenţă în detaşarea tuturor procurorilor;

– ministrul Justiţiei va putea sesiza Inspecţia Judiciară pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare de către procurori;

– apelurile vor fi judecate în complet de trei judecători din 2020.

Un comentariu

  1. Proteste `spontane` n-au fost niciodata permise de lege, doar de organele de ordine care nu au stiut ce sa faca, sau nu au vrut sa faca ceva impotriva lor.

Lasa un raspuns pentru asd

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.