UPDATE Proiectul turnulețului senatorului Tișe ajunge la Consiliul Local. Vecinii se apără de "mamut", beneficiarul zice că reclamațiile sunt nejustificate
EconomieTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - oct. 13, 2014 0 533
Proiectul familiei senatorului Alin Tișe și al asociaților săi pentru un ansamblu cu apartamente, birouri și servicii de 3 până la 12 etaje din fostul cartier evreiesc va fi discutat joi de consilierii locali, la jumătate de an de la prezentarea sa în comisia de urbanism a primăriei. O parte dintre vecinii din zonă contestă „mamutul” care ar urma să apară pe strada Ploiești. Acesta este propus în vecinătatea unui șantier unde acum se află în construcție un viitor turn de 12 etaje, dar într-o zonă în care celelalte clădiri au un regim de înălțime mult inferior și pe care noul Plan Urbanistic General, care trebuie să intre în vigoare în acest an, o reglementează la 4-5 etaje. Reclamațiile sunt „nejustificate, abuzive și tendențioase”, răspund beneficiarii. Proiectul are un aviz al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din 10 aprilie (revizuit în octombrie), cu toate că însuși primarul Emil Boc, cel care conduce ședințele, susținea la respectiva întrunire că discuția ar fi fost doar una „preliminară”.
Proiectul privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru un imobil cu funcțiuni mixte pe strada Ploiești nr. 9-11 se află pe ordinea de zi a ședinței de joi a Consiliului Local. Acesta îi are ca beneficiari pe Camelia și Alin Tișe, finii primarului Emil Boc (cu care aceștia nu ar fi în relații foarte apropiate în ultima perioadă, potrivit unor surse din mediul politic), și societatea Italia Tiles. Conform referatului care însoțește proiectul de hotărâre, parcela este încadrată potrivit unui Plan Urbanistic Zonal din 2009 într-o subzonă mixtă de clădiri înalte, cu Procent de Ocupare a Terenului maxim de 80% și Coeficient de Utilizare a Terenului maxim 9. Prin PUD-ul care e analizat joi, familia Tișe propune ridicarea unei construcții cu funcțiuni mixte, cu regim de înălțime de la subsol, parter și trei etaje la subsol, parter și 12 etaje.
Vecinii se apără de „mamutul” care sfidează noul PUG
Mai mulți vecini din zonă s-au aliat și contestă proiectul noului turn de 12 etaje, după cum arată raportul consultării populației care însoțește proiectul de hotărâre care va fi dezbătut joi. „Nu suntem de acord cu planul de construire afișat la primăria municipiului”, susțin Irina Ferencz, Emilia Pop, Zaharia Baciu și Nicușor Silaghi, care locuiesc pe strada Croitorilor la numărul 18 și adaugă o listă de motive care fundamentează contestația.
Noul PUG propune CUT maxim de doar 2,6 (nicidecum un nivel de 9, cum permite PUZ-ul acceptat acum câțiva ani) și un regim de înălțime de cel mult 5 etaje, așadar departe de etajele boom-ului imobiliar care anunța în zonă turnuri de peste 20 de niveluri. „Ar fi oare posibilă autorizarea în viitoarea Capitală Europeană a Tineretului a unei construcții care va rămâne un accident (P+12) în front (maxim P+4) și încă unul extrem de vizibil din diverse puncte aferente centrului istoric?”, se întreabă cetățenii din fostul cartier evreiesc. „La o înălțime estimată de peste 40 m, clădirea umbrește masiv imobilul aflat în proprietatea noastră, blocând practic iluminarea naturală din partea sudică”. „Și încă nu am arătat cum ne-ar afecta financiar amplasarea acestei construcții mamut în jurul clădirii noastre, reducând semnificativ prețul locuințelor din imobilul nostru, în caz că s-ar găsi cineva să cumpere în acele condiții”, mai arată vecinii.
Beneficiarul: reclamațiile sunt nejustificate
Reprezentanții benefeciarului spun însă că vecinii nici măcar nu ar fi proprietari vecini. „Potențialul imobil de pe strada Ploiești nr 9 – 11 nu afectează în niciun fel proprietatea reclamanților, este retras față de limita proprietății și respectă normativele de lumină și însorire”, susțin reprezentanții Central Business Plaza. În apărarea regimului de înălțime propus, aceștia invocă PUZ-ul din 2009 care permite chiar 20 de etaje în zonă și datorită căruia chiar s-a eliberat o autorizație de construire pentru clădirea de 12 etaje Europa Business Center, acum în construcție. „Reclamațiile sunt nejustificate, abuzive și tendențioase”, susțin reprezentanții familiei senatorului.
Consultă AICI proiectul de hotărâre, nemulțumirile vecinilor și apărarea beneficiarului proiectului, în varianta integrală.
La primăria Cluj-Napoca, discuțiile „preliminare” se încheie cu aviz
Potrivit documentației prezentate pentru viitoarea hotărâre de Consiliu Local, proiectul are un aviz al CTATU din 10 aprilie, contestat și apoi reanalizat într-o ședință a comisiei operative din 7 octombrie. “Aceasta este o discuție preliminară, care are valoare de recomandare”, spunea primarul Emil Boc în ședința CTATU din aprilie, care s-a încheiat de fapt cu un aviz pentru familia Tișe. Beneficiar al lucrării era atunci societatea Central Business Plaza și Ioan Chiș.
Amintim că la discuția din ședința Comisiei de Urbanism din aprilie, arhitecții care fac parte din CTATU au avut o serie de observații de făcut la proiectul imobilului de 12 etaje propus în centru. Cel mai vehement a fost, la fel ca la vremea prezentării proiectului EBC, Eugen Pănescu. Potrivit arhitectului, proiectul propus nu se încadrează în zonă, având un regim de înălțime propus foarte ridicat, indici excesivi de construire și potențial de a genera problemele de trafic, iar PUZ-ul invocat pentru susținerea proiectului (aprobat în urmă cu mai mulți ani) a fost catalogat ca fiind “o rușine”. Acesta a fost de altfel un critic constant al PUZ-ului care a reglementat un Coeficient de Utilizare a Terenului (CUT) de 9 în zona Flacăra-Abator, exprimându-se contra proiectului și în cadrul ședințelor de urbanism în care acesta a fost discutat în mai multe rânduri. După câțiva ani de la promovarea proiectului, beneficiarii de la EBC au reușit însă să obțină și autorizație de construire. Turnul de birouri de 12 etaje Europa Business Center, dezvoltat de asociații ImoFinance și “generator” al PUZ-ului cu CUT de 9, se află în construcție la intersecția str. Ploiești-Constanța. Președintele companiei, Iosif Pop (membru în Consiliul Civic Local) a precizat încă o dată că proiectul a urmat toate etapele de avizare impuse de legislație.
„Norocul” turnulețului
Conform prezentării din cadrul ședinței CTATU din aprilie, proiectul familiei Tișe vizează un imobil cu funcțiuni mixte de nu mai puțin de 12 etaje, pentru un teren situat pe str Ploiești 9-11, de aproximativ 1.600 mp. Imobilul de pe str. Ploieşti nr. 9 este deținut de Tișe, fiind sediu pentru biroul notarial al Cameliei Tișe și pentru cabinetul de avocatură al senatorului. Construcţia este acum formată din parter și mansardă, dar planurile familiei Tișe sunt de a ridica un „turnuleț” de 12 etaje. Conform propunerii susținute de proiectantul desemnat să se ocupe de avizare, noua clădire ar avea funcțiuni mixte (spații comerciale, birouri și 38 de apartamente), 92 de locuri de parcare (la sol și subsol) și un regim de înălțime ce ajunge la 12 etaje. În ședința CTATU s-a solicitat și consultarea Comisiei de Monumente, cu toate că ulterior Tișe explica că de fapt proiectul nu se află în zonă protejată. Potrivit informațiilor de la Comisia Națională a Monumentelor (unde a fost transmisă documentația, membrii comisiei de la Cluj exprimându-se împotrivă), proiectul ar avea nevoie de un aviz în condițiile în care în noul PUG zona este reglementată ca fiind zonă protejată. „În noul PUG zona unde este propus acest proiect este zonă protejată. Ministerul Culturii a dat avizul pentru noul PUG, dar acesta nu este în vigoare în acest moment, el nefiind aprobat în Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca. Așa că acest proiect (al senatorului Tișe, n.red.) s-ar putea să aibă „noroc”, având în vedere că noul PUG încă nu e în vigoare”, a explicat un specialist în domeniu.
UPDATE
Reacţia senatorului Alin Tişe, după publicarea ştirii:
Senatorul Alin Tişe a ţinut să precizeze că i s-au impus modificări de proiect faţă de varianta iniţială. Cu toate acestea, regimul de înălţime maxim al ansamblului este în continuare de 12 etaje. „Turnuleţul nu mai e turnuleţ pentru că mi s-au redus etajele la P+3 cu retrageri consistente şi cu regim maxim de P+12 , maxim… Asta ca să nu afecteze pe nimeni. Plus retrageri pe toate laturile necesare, lucru care nu s-a întâmplat în cazul IMO sau în cel al proiectului Florisal”, a transmis senatorul în calitate de investitor implicat în proiectul imobiliar. „Mi s-a cerut studiu de însorire făcut de specialiști, care arată că nu sunt umbriți (cei care au transmis nemulțumirile, n.red.). Retragerile acum față de reclamagii sunt de 20 m, 25 m și 3o de m. Prin retrageri am pierdut aproape jumătate din teren”, mai susține senatorul.
Reacţia specialiştilor: „prin HCL-ul lui Tișe se aprobă și PUG?”
Cititorii Actualdecluj.ro și-au exprimat și o nedumerire în fața „analizei” reprezentanților municipalității în cazul proiectului de pe strada Ploiești. „Ar fi interesant să ne explice cei de la Primărie cum au trecut peste art. 46 alin7 din legea 350 „(7): În vederea unei utilizări coerente şi raţionale a teritoriului localităţilor, zonele cu coeficienţi de utilizare a terenului (CUT) cu valoare mai mare de 4 se stabilesc numai prin Planul urbanistic general şi regulamentul local aferent., ART 46″, ne-a sesizat un arhitect. „Sau prin HCL lui Alin Tişe se aprobă şi PUG-ul„, se întreabă ironic acesta.
Citește și
Locul unde milionarii și politicienii își ridică turnurile laolaltă
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Adela Mîrza, dispută cu liderul PNL Cluj într-o emisiune: „Cum e cu cinstea și onoarea?” / PNL Cluj a mințit că-i exclude pe cei care au împrăștiat pliante false
oct. 13, 2024 0
-
Grup infracţional la Cluj, specializat în operaţiuni cu substanţe psihoactive / Două persoane au fost arestate și pentru alte două s-a dispus măsura controlului judiciar
oct. 13, 2024 0