Închide

Proiectul prin care fumatul va fi interzis în stațiile de transport în comun și în parcurile din Cluj-Napoca, aproape de adoptare

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mai 07, 2025 0 138

Proiectul privind interzicerea fumatului și a utilizării țigărilor electronice în stațiile de transport public în comun, în parcurile și bazele sportive din Cluj-Napoca va fi discutat la ședința ordinară a Consiliului Local din 12 mai. Măsura ar urma să intre în vigoare în termen de 90 de zile.

Potrivit proiectului de hotărâre, fumatul și utilizarea dispozitivelor de tip vape sau a țigărilor electronice va fi interzis în locurile menționate anterior, cu excepția spațiilor special amenajate în acest sens. În termen de 90 de zile de la adoptarea hotărârii de consiliu local, vor fi amenajate și semnalizate corespunzător locurile unde sunt permise fumatul și utilizarea altor mijloace alternative la fumat, se mai arată în proiect.

Evenimentele publice, marile festivaluri, aprobate de autoritățile locale, nu vor fi nevoite să respecte această prevedere anul acesta.

Proiectul de hotărâre prevede și amenzi pentru cei care nu respectă regulile, de la 100 la 500 de lei. Abilitată să aplice contravențiile este Poliția Locală.

Hotărârea va intra în vigoare la 90 de zile de la adoptarea în consiliul local.

Anul acesta, evenimentele publice ca TIFF, Untold, Jazz in the Park, Festivalul de vin, Zilele Clujului, care au programate evenimente în Parcul Central sau în alte locuri din cele amintite, sunt scutite să aplice respectiva măsură.Trebuie să se conformeze doar din 2026.

„Sănătatea nu e totul, dar fără sănătate totul este nimic, zicea Schopenhauer. În parcuri și baze sportive vor fi amenajate zone unde fumătorii pot să fumeze, dar nu peste tot, cum este acum. În termen de 90 de zile de la data adoptării acesti hotărâri, vor fi amenajate și semnalizate corespunzător locurile special amenajate unde se va putea fuma. Semnalizarea corespunzătorare va fi făcută cu panouri informative vizibile, cu simbolul internațional de interzicere a fumatului. Cei care nu vor respecta acest prevederi, vor primi amendă 100-500 de lei, prin reprezentanții Poliției Locale. De ce va intra în vigoare măsura la trei luni de la adoptare? Pentru ca oamenii să fie informați și pentru a se putea aplica semnalizarea corespunzătoare. Fumatul va fi interzis în toate stațiiile de transport în comun. Promovăm acest proiect nu din exces de zel. Nu există un om de știință care să zică că ești protejat dacă se fumează lângă tine. Fumatul pasiv ucide. Nu doar pe fumători ci și pe nefumătorilor. 50.000 de oameni mor anual  în SUA din cauza fumatului pasiv. (…) Acest proiect este despre respect și dreptul fiecărui călător, copil sau sportiv la un mediu sănătos. Fumatul nu e o alegere individuală când îi afectează pe ceilalți. Stațiile de transport în comun și parcurile nu sunt camere de fumat în aer liber. Decizia nu este una radicală ci una normală. Multe orașe au adoptat astfel de politici, chiar mai dure. Nu am mers atât de departe. Nu am interzis fumatul pe stradă. La Milano e interzis pe stradă, în cafenele/terase, la 10 metri de orice persoană. Există măsuri similare de interzicele a fumatului în spații publice în Franța, Suedia, Mexic sau Grecia. Noi avem datoria să fim în avangarda sănătății. Nu acuzăm fumătorii ci încurajăm sănătatea și respectul. Putem fi prima generație care lasă prima generație fără tutun. UE și-a propus o astfel de politică ca, până în 2040, să creeze o generație fără tutun, iar fumatul să scadă la 5%, comparativ cu 24%. Și noi vrem să atingem acest obiectiv înainte de 2040. În UE sunt 14 state membre în care fumatul este interzis în mașini când sunt prezenți minori. N-am ajuns încă acolo, dar putem să ne gândim și acolo. Nu putem de la nivel local ci de la nivel național. Nu putem să reglementăm domeniul privat, de asta am adoptat acesată măsură doar în cazul stațiilor de transport public, parcurilor sau bazelor sportive. Sperăm ca și bazele private să adopte măsuri similare”, spunea primarul Emil Boc la finalul lunii martie când a anunțat măsura.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu