Închide

Proiect de educație în premieră la Cluj: elevii învățați să nu încalce legea, de 60 de avocați voluntari

Educaţie by Actual de Cluj - oct. 31, 2017 0 547

Un judecător din Cluj coagulează zeci de avocați într-un proiect în premieră națională, prin care învață elevii de liceu să nu încalce legea.

Un număr de 60 de avocați fac un periplu prin liceele din Cluj dar și la clasele a 8-a, până la sfârșitul anului școlar, ca să-i învețe pe elevi, cu cazuri concrete dar anonimizate, care sunt consecințele încălcării legii.

Mircea Pop e decanul Baroului Cluj și explică geneza acestui proiect: „e materializarea unor idei care au pornit mai demult, ideea a fost a judecătorului Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj, educația juridică în școli e esențială pentru corecta dezvoltare a liceenilor care se pregătesc de viață. A fost invitat în octombrie anul trecut la Luxemburg, la o sesiune de lucru a Federației Barourilor Europene, și a prezentat acest proiect tuturor barourilor participante. Ecourile au fost cât se poate de favorabile, toate s-au arătat cât se poate de interesate de o astfel de idee. A durat puțin până am reușit să punem fiecare dintre părțile semnatare – Inspectoratul Școlar, Baroul Cluj și Asociația Voci pentru Democrație și Justiție (unde judecătorul Cristi Danileț e membru fondator-n.red.) – ca să putem coagula și intenția noastră a fost, depășind toate dificultățile din organizare, ca anul școilar 2017-2018 să găsească proiectul pe masa elevilor. așa s-a și întâmplat. Sunt 60 avocați înscriși în proiect. Participarea e benevolă, nu e remunerată în niciun fel. Ideea a fost să acoperim cât mai multe licee și școli din județ și din comune, să mergem acolo unde informația juridică nu ajunge niciodată în acest mod”.

La clasă, cei 60 de avocați participanți în proiect vor prezenta în special cazuri anonimizate, pentru ca elevii să vadă consecințele încălcării legii. „Vor merge cu o temă concretă aleasă conform programei și le vor explica elevilor care le sunt drepturile, ce se întâmplă dacă încalcă regulile de conviețuire socială și legale. E important să explici unui tânăr care merge la o petrecere, sunt factori de influență uneori negativă la astfel de petreceri, „hai fumează că nu te vede nimeni”, nu mă refer la țigara cu tutun ci la alt gen de fumat, și din curiozitate, tentație, din vârstă, acel elev e tentat să fumeze, iar rezultatele sunt devastatoare”.

Pop dă și alt exemplu: „un pumn poate duce autorul în închisoare. Dacă-l lovește, victima cade, se lovește cu capul de pardoseală și Doamne feri moare, e ucidere. Și uciderea se poate lăsa cu o condamnare la închisoare. Atunci, în momentul când elevii aud o explicație concretă despre consecința acestei fapte, ar fi tentați data viitoare când ridică mâna că cineva le-a spus că s-ar putea, mai bine renunț. Sunt teribilismele vârstei, nu avem ce face”.

Pop spune că e nevoie de acest proiect – necunoașterea legii nu scutește autorul faptei de consecințe dar, adaugă el, „oricine poate lua legea să o citească, dar nu are același efect; în pus tinerii nu au acum un interes la această vârstă în a citi legea”.

În „săptămâna altfel”, proiectul va fi implementat în liceele „Victor Babeș” și „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, Seminarul Ortodox, Liceul Tehnologic din Gherla, liceul „Ioan Rațiu” din Turda și școlile generale din Căpuș și Ceanu Mare. Acestea însă sunt doar primele: Pop spune că toate școlile sunt implicate în program, pe rând, până la sfârșitul anului școlar. Proiectul are costuri zero, programul nu are niciun leu buget: „e o acțiune benevolă, nu cerem bani pentru așa ceva. Acțiunile se desfășoară în clase, nu necesită alte costuri. Avocații își suportă cheltuielile privind deplasare, nu se uită la 30 de lei cât costă drumul până în Ceanu Mare sau altă comună; implicarea ține de așa-numitul voluntariat”. Bine, dar atunci de ce a durat un an până când proiectul să se pună pe roate? „A durat ca să să convingem inspectoratul că acest proiect este bun. Nu puteam veni la IȘJ să zicem că vrem să facem ceva dar nu suntem pregătiți. Inclusiv domnul judecător Dănileț a venit la barou și le-a explicat avocaților ideea lui, cum vede întreaga problemă. Să miști organizații de asemenea amploare necesită un pic de timp”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare