Închide

Creditul ”FamilyStart” de până la până la 75.000 lei va putea fi folosit pentru nuntă, creșă, spitalizare în cazul nașterii, laptopuri, mașină, taxe de studii, chirie sau achiziție de locuință

ActualitateEconomieSinteză știri naționale by Actual de Cluj - mai 26, 2022 0 275

Familiile la început de drum pot solicita, prin programul Family Start, credite garantate de stat de până la 75.000 lei, pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie, dar și pentru spitalizare în cazul nașterii, plata creșei, a chiriei sau a avansului la locuință, relatează economedia.ro

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES) condus de social-democrata Gabriela Firea a detaliat, într-un proiect de act normativ, cheltuielile eligibile și condițiile în care poate fi luat acest credit.

Programul guvernamental „FamilyStart” va putea fi accesat de tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți şi până la 45 de ani neîmpliniți, care își întemeiază o familie și care au venituri de până la maximum 7.500 de lei net per familie, luându-se în calcul veniturile ambilor soţi sau parteneri de viaţă.

Statul va garanta un credit în valoare de maximum 75.000 lei, în proporţie de 80%, prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, şi va suporta comisionul de analiză și de gestiune adiacente creditului/garanției; dobânda aferentă programului este IRCC trimestrial plus o marjă de 5,5%, comisionul de analiză al băncii este de 0.2% la acordare, iar comisionul de gestiune a garanţiei este de 0,4% anual.

Plafonul de garantare pentru anul 2022 este de 250 milioane lei.

Creditul poate fi acordat o singură dată. Împrumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe tranşe, în funcţie de documentele justificative prezentate la decontare.
Citește mai multe pe economedia.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare