Închide

DOCUMENT Profit- record pentru aeroportul din Cluj; cu cât încheie anul pe plus

EconomieTop News by Mihai Prodan - oct. 27, 2014 0 422

Profitul brut al aeroportului internațional din Cluj-Napoca ajunge în acest an la 330.000 de lei, în creștere cu 67% față de estimările din primăvara acestui an, după atragerea de companii noi și creșterea frecvențelor curselor pe mai multe rute existente. E cel mai mare profit din istoria de 50 de ani a aeroportului, spune directorul David Ciceo.

Aeroportul aparține Consiliului Județean Cluj, iar deliberativul acestuia trebuie să se întâlnească peste câteva cifre ca să aprobe noul buget de venituri și cheltuieli al aeroportului, având în vedere că nu doar încasările au crescut, dar și cheltuielile.

Veniturile cresc datorită suplimentării surselor de finanţare a investiţiilor aferente proiectului de studii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal pentru pasageri şi marfă la aeroport, în valoare de un milion de lei, dar și datorită reducerii surselor şi cheltuielilor pentru investiţii urmare a renunţării la unele proiecte şi a actualizării valorii unor proiecte în funcţie de lucrările şi plăţile efectiv efectuate. Astfel, veniturile și cheltuielile cresc, dar nu spectaculos, cu mai puțin de un procent.

Între timp însă una dintre noile destinații de pe aeroportul din Cluj, cea spre Varșovia ce trebuia să înceapă chiar azi, a fost amânată până în vară, după vânzări de bilete sub așteptări. Din Varșovia călătorii ar fi avut conexiuni spre 32 de noi destinații, între care New York și Chicago, dar și Toronto, Amsterdam sau Moscova. Vânzările de bilete au făcut însă operatorul, Eurolot, să suspende introducerea cursei Cluj-Napoca – Varșovia până în primăvară. „Parteneriatul pentru 32 de destinații s-a încheiat târziu, vânzările de bilete nu au fost conform așteptărilor și oricum iarna absolut toate companiile din lume reduc zborurile, se zboară mai puțin, așa că decizia a fost amânată pentru vară”, spune directorul David Ciceo pentru actualdecluj.ro. 

Veniturile totale estimate a fi realizate de aeroportul din Cluj în anul 2014 sunt în sumă de 61 milioane de lei, din care venituri din exploatare de 59,6 milioane de lei, și venituri financiare în sumă de 1,4 milioane. „Creşterile semnificative ale veniturilor estimate faţă de cele aprobate se datorează creşterii veniturilor din producţia vândută ca urmare a creşterii veniturilor din serviciile prestate (creşterea frecvenţei zborurilor pe anumite rute, atragerea de noi companii aeriene, creşterea numărului de zboruri turistice), a creşterii veniturilor din redevenţe şi chirii (creşterea spaţiilor închiriate) şi a creşterii altor venituri (creşterea veniturilor din utilizarea echipamentelor SITA Cute, a veniturilor din asistenţă medicală, din pază şi apărare)”, explică reprezentanții aeroportului în proiectul de Hotărâre de Consiliu Județean.
Nivelul total al cheltuielilor pentru anul 2014 a fost estimat la suma de 60,6 milioane de lei, din care cheltuieli din exploatare în sumă de 59omilioane de lei și cheltuieli financiare în sumă de 1,6 milioane. „Creşterile semnificative ale cheltuielilor estimate faţă de cele aprobate sunt din cauza creşterii cheltuielilor cu energia şi apa, având în vedere utilizarea crescută a balizajului pe timp de noapte, ca urmare a operării curselor companiei Vueling, şi creşterea numărului de pasageri; cheltuielilor privind întreţinerea şi reparaţiile, având în vedere reparaţiile curente efectuate la Pista veche de decolare aterizare (actualmente cale de rulare), respectiv de aducere a acesteia la parametrii iniţiali şi nu de îmbunătăţire a caracteristicilor tehnice a acesteia; cheltuielilor de promovare a produselor, respectiv cheltuielile de marketing suport acordate companiilor aeriene noi, precum şi cheltuielile cu colaboratorii ca urmare a contractelor de cesiune a drepturilor de autor încheiate de unitate pentru pregătirea managerilor de securitate a aviaţiei civile”, mai arată reprezentanții aeroportului.

Profitul brut estimat pentru anul 2014 este de 335.560 lei, cu 67,78% mai mult faţă de cel aprobat, datorită atragerii de noi companii aeriene şi creşterii frecvenţei curselor pe unele rute existente, arată reprezentanții aeroportului. „E cel mai mare profit din istoria aeroportului nostru”, spune David Ciceo, adăugând că oricum acesta se află printre puținele aeroporturi din țară care încheie anul pe profit.

HCJ Aprobare BVC 2014, Recificat, Aeroport

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.