Închide

Profesorii de bio, chimie sau fizică învață tehnologii spațiale la Mărișel

Educaţie by Actual de Cluj - aug. 12, 2015 0 336

Agenția Spațială Română îi învață pe profesorii de biologie, chimie sau fizică despre astrobiologie și tehnologie spațială, în comuna clujeană Mărișel.

Cursul de inițiere în astrobiologie și tehnologii spațiale are loc la Mărișel între 3 și 6 septembrie, iar înscrierile sunt deschise până în 18 august prin completarea unui formular. „Își propune să ofere celor 20 de participanți cunoștințele necesare pentru folosirea spațiului cosmic drept un context inspirațional, interdisciplinar și bogat în informații în predarea materiilor STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică)”, explică Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială — România (ESERO România).

Cursul va aborda subiecte precum prezentarea proiectului ESERO România, o colaborare între Agenția Spațială Română (ROSA) și Agenția Spațială Europeană (ESA) a resurselor educative ale ESA, noțiuni introductive de astrobiologie, teorii actuale privind originea vieții, caracteristici ale extremofiliei, misiuni spațiale și alte activități experimentale.

Profesorii care își doresc să candideze pentru unul dintre cele 20 de locuri disponibile vor trebui să demonstreze competența, dar și interesul de a disemina cunoștințele și experiența dobândită în cadrul cursului către alți profesori de liceu sau gimnaziu și către un număr cât mai mare de elevi, în cadrul unor ‘cercuri pedagogice’ ale profesorilor, grupuri de excelență ale elevilor sau alte organisme similare, pentru a atrage cât mai mulți elevi către științe și tehnologii spațiale. Selecția participanților va ține cont și de o cât mai echitabilă distribuție geografică.

Evenimentul va avea loc la ‘Popasul Iancului’ Mărișel din Județul Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu