Închide

Echipă de studenți din Cluj, în sferturile campionatului european de dezbateri

EducaţieTop News by Actual de Cluj - aug. 07, 2015 0 437

O echipă de doi studenți de la o universitate din Cluj ajunge în sferturile campionatului european de dezbateri, care au loc în această săptămână la Viena, susține testul pentru semifinale azi.

E vorba de Anda Prunea şi Mihai Morar, ambii studenți în anul 3 în cadrul Facultăţii de Drept de la Universitatea „Babeș-Bolyai”, care s-au calificat în rundele eliminatorii ale Campionatelor Europene de Dezbateri, care reunește anual peste 650 de studenți din 120 de universități din 26 de țări europene.

Aceasta este a cincea calificare consecutivă a unei echipe a UBB în rundele eliminatorii iar cei doi studenți ajung în sferturile de finală după nouă runde preliminare organizate între 3 și 5 august. În fazele eliminatorii, competiţia se desfăşoară pe două niveluri de participare, în functie de nivelul de utilizare a limbii engleze: limbă nativă (EPL) sau a doua limbă vorbită (ESL) – iar echipa din Cluj face parte din a doua categorie.

Competitiția continuă în următoarele zile în Viena, o bună parte din dezbaterile care au loc în cadrul ei fiind transmise live aici. Echipa UBB va intra în sferturile de finală azi la ora 16, urmând să dezbată cu echipele universităților din Tel Aviv și Haifa pentru un loc în semifinale.

UBB este partenerul educațional al asociației de oratorie ARDOR Transilvania, de 18 ani; în 2013 UBB a ajuns pe locul 24 în World Debate Rankings, singurul clasament acceptat în domeniu, care stabilește ierarhia primelor 900 de universități din lume la dezbateri, iar anul trecut una dintre echipele universității clujene, formată din Ioana Stupariu și Radu Cotarcea, a reușit să ajungă până în finala Campionatului European de Dezbateri de la Zagreb, în timp ce echipa formată din Anda Prunea si Mihai Morar a ajuns până în finala prestigiosului Paris Open.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu