Închide

Profesor din UMF anunță că demisionează dacă rectorul Alexandru Irimie nu-și retrage susținerea pentru ministrul Educației

ActualitateTop News by Catalin Suciu - ian. 30, 2018 0 6742

Șase rectori ai Universităților clujene ar fi semnat o scrisoare deschisă prin care și-ar fi afirmat susținerea pentru ministrul Educației, Valentin Popa, cunoscut deja publicului pentru gafele sale jenante în exprimare.

Un cadru didactic al Univerității de Medicină și Farmacie (UMF), profesorul Constantin Ciuce, anunță că demisionează din Senatul Universității dacă rectorul Alexandru Irimie nu-și retrage susținerea pentru ministrul agramat.

”Imposibilitatea de a te exprima corect în limba română ar trebui să fie o barieră de netrecut pentru oricare dintre profesiile ce implică activitate didactică , de la grădiniță la universitate. Cu atât mai mult pentru cadrele didactice ajunse în vârful piramidei universitare . Citind scrisoarea de susținere a domnului Valentin Popa, în funcția de ministru al Educatiei, semnată de către rectori , mă întreb unde este demnitatea acestora și ce transmit , prin atitudinea de solidaritate comunității academice și generațiilor de actuali și posibili studenți ? Când au decis să semneze scrisoarea de solidaritate, rectorii nu au putut să o facă în nume propriu pentru că poziția lor publică este strâns legată de imaginea universității pe care o conduc. Senatele universităților implicate au ceva de spus ? Regret să constat că nici UMF ” Iuliu Hațieganu ” nu face excepție de la ceea ce aș putea numi , cu tristețe, confirmarea la cel mai înalt nivel a degradării școlii românești. Dacă rectorul UMF „Iuliu Hațieganu ” nu își retrage semnătura de pe scrisoarea de susținere, îmi voi da demisia din senatul universității”, scrie profesorul universitar pe pagina sa de facebook.

Luni, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Ioan Aurel Pop,aparent semnatar al scrisorii de susținere, a transmis că nu a semnat niciodată un asemenea act. Mai mult, academicianul a fost vehement în privința informațiilor apărute în spațiul public spunând, potrivit adevarul.ro, că „nu l-am susţinut şi nu-l voi susţine pe domnul Popa. Lucrez în învăţământ şi mă deranjează la culme măgăriile astea. Dacă vor continua aşa, va fi dezastru. În direcţia aia ne îndreptăm cu tot ce face PSD. N-am semnat şi nici nu se punea problema să o fac, eu nu-l susţin pe domnul Popa.”

45 de rectori din ţară, dintre care şase din Cluj-Napoca, ar fi semnat o scrisoare deschisă pentru susţinerea lui Valentin Popa în funcţia de ministru al Educaţiei, potrivit documentului trimis redacției Agerspres.

Din Cluj: Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Cornel Cătoi, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Radu-Marcel Moraru, rectorul Universităţii de Arte şi Design, Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş Bolyai”, Vasile Ţopa, rectorul Universităţii Tehnice şi Vasile Jucan, rectorul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Citiși și:

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai neagă că a semnat scrisoarea de susținere a noului ministru al Educației

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.