Închide

Procurorul general Augustin Lazăr cere urmărirea penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Sinteză știri naționale by Catalin Suciu - apr. 02, 2018 0 109

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, cere preşedintelui urmărirea penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a cerut preşedintelui o solicitare de urmărire penală în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii faţă de Ion Iliescu, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), „organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989”, precizează Parchetul General, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Totodată, se cere urmărirea penală faţă de Petre Roman, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989 şi faţă de Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare