Închide

Procurorii DNA, percheziții la 2 instituții în Cluj

ActualitateTop News by Actual de Cluj - nov. 13, 2015 0 574

Procurorii anticorupție au descins azi în 9 locuri din Cluj-Napoca, între care două sedii de instituții publice și restul – domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar care vizează infracțiuni de corupție, comise în perioada 2010-2015.
Procurorii DNA nu au dat detalii suplimentare dar, conform unor surse, una dintre cele două instituții călcate azi de procurori e Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj. „rocurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni corupție, comise în perioada 2010-2015.

În cursul zilei de 13 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiul Cluj Napoca, din care 2 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, a Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Judeţene Cluj și Sălaj, și din partea Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, precizează procurorii.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu