Închide

Probabil cea mai versată călătoare din lume a fost pe Via Transilvanica și își lansează cartea în București și Cluj, cu experiențe și sfaturi

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 26, 2023 0 168

Probabil cea mai versată călătoare din lume a fost pe Via Transilvanica și își lansează cartea în București și Cluj, cu experiențe și sfaturi.

Cartea e semnată de Christine Thürmer, prima femeie care a parcurs Via Transilvanica, intitulată ”Drumeții de lungă distanță – Experiențe de viață și sfaturi practice din partea celei mai versate călătoare de pe mapamond”. În urmă cu 20 de ani, în Parcul Național Yosemite din Statele Unite ale Americii, Christine își începea timid cariera de călătoare de lungă distanță. Avea un echipament țiplă, un ruscac de trekking scump și un cort de expediție nou-nouț. A fost șocul vieții ei când a văzut apărând seara o gașcă de drumeți bronzați și nespălați, cu echipament minimalist și pantofi de sport lipiți pe alocuri cu bandă adezivă. Mergeau pe jos din Mexic până în Canada, iar în loc de cort aveau doar o prelată. Astfel a aflat despre conceptul de bagaj ultralight. Și, mai ales, a aflat despre celebrul Pacific Crest Trail. Nu avea habar că întâlnirea respectivă avea să-i schimbe viața. A părăsit postul bine plătit de manager într-o multinațională și s-a pus pe umblat. Serios, cu rigoare germană. Drumul i-a devenit casă, destinație și destin.

Azi, cu cei peste 60.000 de km parcurși pe jos, cei 30.000 făcuți pe bicicletă și cei 6.500 vâsliți în caiac, Christine este considerată cea mai experimentată călătoare pe poteci de lungă distanță din întreaga lume. A fost și prima femeie care a parcurs integral Via Transilvanica înainte de finalizarea traseului și își lansează cartea la  București în 11 decembrie și la Cluj în 12 decembrie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare