Închide

Primele idei pentru râul uitat de oraș, cu Someș Delivery

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 01, 2015 1 504

Organizatorii concursului de idei pentru râu, lansat în cadrul Someș Delivery, au ales 12 idei câștigătoare dintre cele 26 propuse de participanți. Proiectele selectate vor putea fi văzute pe malul Someșului în perioada 13-14 iunie, în cadrul Someș Delivery. Evenimentul este organizat de Ordinul Arhitecților din România, Fundația Cărturești și Asociația miniMASS și aduce evenimente culturale și amenajări temporare pe malurile Someșului. Ediția 2015 este dedicată tronsonului de râu dintre podul Napoca și podul Horea.

Organizatorii au prezentat primele trei proiecte din listă:

Mini Reactor Delivers, propus de Oana Mardare, Doru Mihai Taloș, Anca Zăgrian, e unul dintre proiecte. Mini Reactor este platforma sub care Asociația culturală Reactor de creație și experiment organizează activități pentru copii (spectacole de teatru, de storytelling și ateliere), promovând în același timp un stil de viață sănătos, o bună relație cu mediul și încurajând valorile ecologice. „Propunerea lor este un program cultural și educativ pentru o dimineață petrecută de cei mici în aer liber, alături de părinți, care cuprinde un spectacol de teatru de tip storytelling, cu personaje inspirate din fauna Someșului, și un atelier de educație socio-emoțională cu participarea faimoasei cățelușe Bailey.Ne-a bucurat proiectul Mini Reactor Delivers pentru că e adaptat spațiului propus, plasând acțiunea poveștii pe malul râului. Și partea a doua, atelierul de formare socio-emoțională cu ajutorul unui câine, își găsește aici locul potrivit. Copiii sunt un public important pentru noi – o dată pentru că pot primi niște mesaje corecte despre valorizarea apei, apoi pentru că prin ei se ajunge la un grup mult mai larg, dispus să-i asculte. Sperăm ca cei mici să le împuie capul săptămâni în șir celor din familie despre cât de frumos e la Someș”, arată organizatorii concursului.

Un alt proiect câștigător este „Podul Elisabeta – trecut și prezent”, gândit de echipa formată din arh. urb. Anca Virginas, arh. Cristian Iosif Hanusz, arh. Andrei Ujică, conf. dr. Radu Marza. Conform prezentării, proiectul propune o documentare și informare referitoare la podul Elisabeta, căruia echipa vrea să îi redea o parte din importanța pe care o avea la sfârșitul secolului XIX și din farmecul și atmosfera acelei perioade. În acest scop, se va monta la intrarea pe pod, pe partea dreaptă a Someșului, un panou cu numele podului în patru limbi, sugerând ancorarea în prezent și multiculturalitatea orașului. Pe malul stâng, o instalație va informa trecătorii despre monumentul acum aproape uitat și greu accesibil de pe deal, unde se afla cândva bustul împărătesei Austro-Ungariei. „Podul Elisabeta este unul dintre principalele puncte de interes de pe tronsonul pe care se va desfășura anul acesta Someș Delivery. Deși a fost declarat monument național, locuitorii orașului nu cunosc povestea și importanța lui în ceea ce fusese gândit inițial ca un traseu de promenadă, care includea Parcul Central și Cetățuia. Credem că pentru mulți, descoperirea identității podului și a trecutului său va fi o revelație, care îi va face să privească cu atenție, dintr-o nouă perspectivă, un loc care le e atât de familiar”, explică organizatorii.

Community Groove – un alt proiect selectat din concurs, aparțile echipei formate din Bogdan Octav Rakolcza, Diana Mocăniță, Adrian Cimpoeșu, Paul Broșteanu, Irina Bardoczi. Cei de la Cercul întreg au propus un eveniment alcătuit din două părți: un jamsession comunitar, cu instrumente ritmice din mai multe culturi, unde va putea participa orice doritor, și un atelier de capoeira, o formă de dans cu elemente de lupte, într-un cadru format din muzică vocală și percuție. „Credem că ideea Community Groove răspunde obiectivelor Someș Delivery de reapropiere a clujenilor de Someș, prin folosirea malurilor acestora și în alte scopuri decât cele strict utilitare. Credem că muzica, dansul și jocul sunt un liant puternic al comunității, iar cei de la Cercul Întreg au experiența și capacitatea necesare ca să transforme cele câteva ore de arte comunitare într-o experiență memorabilă”, spun organizatorii.

Ideile câștigătoare:

• XO: Cărare de explorare și ocrotire a malurilor joase ale Someșului
• Community Groove cu Cercul Întreg
• Hora Urbană cu Ferenc Ségercz și Cercul Întreg
• Mini Reactor delivers
• Bridge Builders: Die Deutsche Brücke
• Danaga & Mărgi: Apă, sunet și lumină
• De-a Arhitectura la Someș Delivery
• Creative Water-Friendly Workshop destinat copiilor
• Podul Elisabeta, trecut și prezent
• Dialog Urban: Povești culese de pe malul Someșului
• YAA+Cs: Something Marks The Spot
• Mici grădinari: Perene, nu betoane!

Scrie un comentariu

Articole similare