Închide

Primele cărți electronice de identitate din România vor fi eliberate la Cluj

AdministrațieTop News by Mihai Prodan - aug. 02, 2021 0 493

Primele cărți electronice de identitate din România vor fi eliberate la Cluj, ministrul de resort Lucian Bode a venit la Primăria din Cluj ca să vadă cum merge sistemul.

Cluj-Napoca este primul oraș din România unde va fi implementat acest proiect-pilot. La declarațiile de presă care au precedat inaugurarea ghișeului din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor prin care vor fi eliberate astfel de documente primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, s-a lăudat că toți funcționarii instituției, ”de la primar până la portar”, au semnături electronice valabile.

În primele două luni vor fi eliberate doar câteva zeci de astfel de documente, totuși, ”doar câțiva norocoși” le vor primi după cum spune un angajat al Primăriei. Aceasta deoarece procedura poate fi efectuată la un singur ghișeu echipat cu infrastructura necesară și,  deși e vorba de un document electronic, acesta e cât se poate de fizic, are dimensiunile permisului de conducere și e echipat cu un cip electronic.

Ministrul de resort Lucian Bode spune într-o conferință de presă la Primăria din oraș că e vorba de un ”proiect important”, care ”intră într-o etapă avansată de implementare” pentru început prin demararea unui proiect-pilot în Cluj-Napoca – și doar aici. ”De ce am ales municipiul Cluj-Napoca pentru acest proiect-pilot: în primul rând serviciile digitale oferite de adminitrația publică locală tind să devină preponderente, peste 250 de servicii și proceduri online sunt în acest moment oferite cetățenilor în Cluj-Napoca”, spune el. Totodată, orașul ”reprezintă un model de bune practici în ceea ce privește implementarea tehnologiilor inovatoare iar pentru performanțele înregitrate a obținut locul I în acest an în Europa la categoria Smart City” iar ”administrația publică locală este puternic angajată în accelerarea prpcesului de digitalizare și are ca obiectiv emiterea online a tuturor avizelor”.

În fine, adaugă Bode, Cluj-Napoca a devenit un hub IT, ”un veritabil Silicon Valley de Transilvania, un loc atractiv pentru start up-uri și pentru investiții importante care aduc cu siguranță o valoare adăugată mare în comunitate”.

Cei care optează pentru acest format trebuie să știe că noul document va înlocui cartea de identitate aflată în circulație din 1997 în mod treptat, până în august 2031. Cartea electronică de identitate este recunoscută în străinătate și facilitează accesul la servicii publice prin preluarea funcționalității cardului de sănătate și implementarea unor servicii electronice de administrație publică. Poate fi solicitată de către părinți sau tutori încă de la nașterea copilului. Astfel, documentul va înlocui și certificatul de naștere. Totodată, aceasta conține elemente suplimentare de siguranță.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, spune că e vorba de o premieră națională. ”Fiind un proiect-pilot, e posibil ca în această abordare a problemelor să apară unele probleme, de aceea e un proiect-pilot”, a spus el. Până la sfârșitul acestui an în țară ar urma să fie emise 5.000 de astfel de cărți electronice de identitate, toate în Cluj-Napoca.

Sunt pregătite 200.000 de cip-uri. Cărțile electronice de identitate vor fi produse centralizat, la București, în zece  zile de la înregistrarea cererii. ”În acest moment 15 țări membre UE utilizează acest tip de document, România intră în rândul țărilor care încep să emită astfel de documente dar termenul stabilit, transpus în legislația românească, este august 2031”, mai spune Bode.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.