Închide

Primarul Emil Boc și ministrul Finanțelor Tánczos Barna au alergat, la Cluj Napoca, în cadrul maratonului internațional WizzAir

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 06, 2025 0 490

În ciuda temperaturii scăzute, peste 7500 de persoane s-au înscris și au participat la maratonul organizat anual de WizzAir la Cluj Napoca. În competiție au fost prezenți și primarul Emil Boc, cu mai mulți oameni din echipa sa, dar și ministrul Finanțelor, UDMR-istul Tánczos Barna.

 „Mișcarea este cea mai ieftină și mai bună investiție în sănătate! Haideți să promovăm un stil de viață sănătos!”, a scris Boc pe rețele sociale.

„A fost o plăcere să alerg astăzi, alături de colegii mei din Primărie și sute de clujeni, la crosul de 4 km din cadrul Maratonului Internațional care are loc anual la Cluj-Napoca. Este a 14-a ediție a competiției care a devenit un punct de reper pentru sportivii profesioniști și care atrage din ce în ce mai mulți clujeni de toate vârstele, promovând importanța mișcării pentru binele nostru.

Îi felicit pe toți cei care au ales să își petreacă această duminică făcând mișcare, mai ales în contextul vremii friguroase de azi”, a mai scris Boc.

Și ministrul Tánczos Barna a postat imagini de la eveniment, subliniind că ia startul „într-o încălzire matinală de 4 km”, în calitatea sa de susținător al Asociației de Îngrijire Providenta.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu