Închide

Primăria taxează locuri de parcare impracticabile, cu urcare pe bordură. Clujenii amenință că vor cere daune în instanță

AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - nov. 05, 2014 0 413

 

 

Se întâmplă pe une dintre cele mai aglomerate străzi din oraș, modernizată anul acesta. Un clujean spune că bordurile de pe Mehedinți sunt prea înalte și că locurile de parcare amenajare în acest sistem nu fac decât să îi facă pe beneficiari să bage adânc mână în buzunar pentru a plăti reparațiile mașinilor. Situația este însă una generalizată și a ajuns și la urechile primarului Emil Boc, după ce consilierii locali i-au cerut în luna octombrie să aducă într-o stare de normalitate bordurile din oraș.

Vrei un loc pentru mașina ta, trebuie să te supui și unei borduri de 30 de centimetri dacă vrei să parchezi pe una dintre cele mai aglomerate străzi din oraș. „Doresc să vă aduc la cunoștință faptul că ați amenajat câteva parcări pe partea carosabilă în zona Mehedinți nr. 22 -24, impracticabile. Bordurile sunt mult prea înalte pentru a putea parca în condiții de siguranță mecanică și rutieră. Am primit unul din aceste locuri de parcare. Este vorba despre locurile cu numerele 79-83. Îmi distrug mașina urcând zilnic bordura verticală de 30 de centrimetri. Vă rog pe această cale să găsiți o soluție pentru a nu fi nevoit să-mi recuperez banii aruncați pe reparații apelând la calea instanțelor judecătorești”, a subliniat Marcel Tenter pe site-ul domnuleprimar.ro.

Criză de parcări, oamenii stau la coadă „să încalece” bordura

Un alt riveran de pe Mehedinți, rămas pe dinafară la repartizarea parcărilor cere primăriei o soluție la acest capitol subliniind că sunt prea puține locuri de parcare. El ar accespta și un loc de parcare, jumate pe carosabil, jumate pe trotuar pentru a evita să fie sancționat de poliția locală care obișnuiește să aplice amenzi în zonă (la cererea cetățenilor cărora li se ocupă parcările de alte autoturisme). „În urmă cu câteva zile au fost alocate noile locuri de parcare din zona adresei strada Mehedinti nr 22-24, respectiv nr. 17. Deși am înregistrat o cerere pentru alocarea unui loc de parcare cu abonament, nu am primit, numărul de cereri depășind numărul de parcări alocate. Întrebarea mea este: Unde aș mai putea parca pe o rază de 3-5 km fără a fi amendat de către poliția locală? Trebuie găsita o soluție în acest sens”, a atras atenția Mânzat Darius pe același site.

Parcările peste bordură reclamate și în Consiliul Local. Să înceapă borduriada!
Consilierul local Ovidiu Florian a adus în atenția oficialilor primăriei problema bordurilor de granit din oraș la ședința ordinară din luna octombrie. El a cerut primăriei o viziune integrată în ceea ce privește montarea acestora la o înălțime optimă, în așa fel încât, în zonele unde există parcări peste bordură, oamenii să nu-și avarieze mașinile. Consilierul a mai menționat că și la Cluj trebuie să înceapă borduriada, adică să se coboare bordurile prea înalte și să se repare cele distruse. „Oamenii s-au plâns că își avariază anvelopele și jantele când parchează pe locuri plătite de la primăriei din cauza bordurilor de granit”, a afirmat Florian. Primarul Emil Boc a afirmat că problema va fi analizată. În plus, consilierul a cerut o punerea în normalitate și a bordurilor crăpate din oraș, de exemplu a celor de pe strada Zorilor. „Toate lucrările de investiţii sunt realizate pe baza indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de consiliul local. Primăria veghează la respectarea în integralitate a condiţiilor stabilite prin proiectele aprobate de consiliul local. Strada Zorilor va fi reabilitată când îi va veni rândul”, a completat primarul.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.