Primăria scoate la licitație serviciile de proiectare pentru marea reabilitare energetică a blocurilor din Cluj pe care și-a propus-o în programul cu finanțare europeană derulat de Ministerul Dezvoltării
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - apr. 04, 2022 0 393
![](https://static.actualdecluj.ro//uploads/2017/10/blocuri-2.jpg)
Primăria a scos la licitație un acord cadru pe doi ani estimat la 4.200.000 lei fără TVA pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice în cadrul programului de reabilitare energetică a blocurilor de locuințe din Cluj-Napoca. Potrivit primarului Emil Boc, administrația locală a depus proiecte la Ministerul Dezvoltării de 80 de milioane de euro pentru anveloparea mai multor clădiri în care funcționează unități de învățământ dar și pentru 40 de blocuri de locuințe din oraș, spre a fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu fonduri europene.
Administrația din Cluj-Napoca a lansat la finalul lunii martie o licitație de 4.200.000 lei pentru contractarea unui proiectant, printr-un acord cadru pe 2 ani care are ca obiect servicii de proiectare documentații tehnico-economice – faza 1 DALI și faza 2 – PT în cadrul programului de investiții “Cresterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, respectiv, a blocurilor de locuinte din municipiu”.
Data limită pentru depunerea ofertelor este 3 mai iar criteriul de atribuire vizează cel mai bun raport calitate-preț – 40% contează prețul ofertei și 60% experiența a trei experți cheie din viitoare echipă de proiectare.
(sursă: caiet sarcini, SEAP)
Contractul are ca obiect pentru fiecare clădire: expertiză tehnică, auditul energetic, obținerea de certificate de urbanism pentru fiecare lucrare, elaborare documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, elaborarea documentelor de proiectare tehnică și obținerea autorizațiilor de construire, asistență tehnică pe perioada de derulare a contractelor de execuție, obținere certificat de audit energetic după finalizarea lucrărilor. Durata unui contract subsecvent este de 6 luni.
„Valoarea estimată a acordului-cadru aferent cantității maxime, este de 4.200.000 lei fara TVA, valoarea celui mai mare contract subsecvent aferent cantității maxime este de 840.000 lei fara TVA. Frecvența de încheiere a contractelor subsecvente este o dată la 30 zile și vor cuprinde între 30.000 și 40.000 metri pătrați arie desfășurată”, arată Primăria în caietul de sarcini al procedurii.