Închide

Primăria ridică de 7 ori pragul pentru studiile de trafic și dă liber proiectelor mai mari/În continuare, administrația impune etapizarea dezvoltărilor în zonele deja aglomerate

Top NewsUrbanism by Luminiţa Silea - apr. 15, 2026 0 38

trafic cluj calea flroesti

Primăria Cluj-Napoca schimbă regulile după care se aprobă, din perspectiva traficului, noile dezvoltări imobiliare, introducând din aprilie 2026 praguri mult mai permisive privind necesitatea studiilor de trafic. Măsura vine în contextul în care proiectanții și dezvoltatorii s-au plâns în ultimii ani că Primăria aplică reguli subiective când vinde vorba de trafic în condițiile în care Plan Urbanistic General este expirat și a fost prelungit cu perioada legală de 10 ani.

Primăria Cluj-Napoca a schimbat din nou regulile după care sunt avizate din pespectiva traficului proiectele imobiliare, printr-o decizie a Comisiei de Circulație adoptată la finalul lunii martie 2026 cu aplicare din luna aprilie.

Cea mai importantă modificare vizează numărul de locuri de parcare care declanșează obligativitatea unui studiu de circulație. Dacă anterior pragurile erau foarte reduse – de ordinul a câteva zeci de mașini, raportate inclusiv la tipul străzii – noile reguli permit dezvoltări semnificativ mai mari fără această analiză.

Astfel, pentru proiectele rezidențiale, nu mai este necesar un studiu de trafic dacă investiția prevede până la 150 de locuri de parcare. Pentru funcțiuni non-rezidențiale, pragul este stabilit la 400 de locuri. Abia peste aceste valori investitorii sunt obligați să analizeze impactul asupra circulației.

Schimbarea este majoră față de regulile aplicate anterior, când, în anumite situații, dezvoltări cu 8 sau 16 locuri de parcare puteau primi aviz fără studiu de trafic doar dacă erau amplasate pe străzi cu una sau două benzi pe sens.

Noile prevederi introduc și un mecanism de etapizare a proiectelor în zonele deja aglomerate. Dacă gradul de încărcare al străzilor sau intersecțiilor depășește 95%, dezvoltările vor putea fi realizate în două etape. În prima fază sunt permise proiecte limitate – până la 150 de locuri de parcare pentru rezidențial sau 400 pentru alte funcțiuni – alături de lucrări de infrastructură locală. Restul construcțiilor vor putea fi realizate (autorizate) doar după demararea sau finalizarea unor investiții publice majore de mobilitate, precum lărgiri de străzi, sensuri giratorii, pasaje sau centura metropolitană.

Pentru zonele unde traficul este deja depășit, peste 100% din capacitate, regulile rămân restrictive: ansamblurile exclusiv rezidențiale pot primi autorizații de construire doar după 30 iunie 2028 sau în paralel cu realizarea infrastructurii necesare.

O altă condiție vizează proiectele mixte. Acestea sunt încurajate, însă doar dacă locuințele nu generează mai mult de 30% din totalul locurilor de parcare, restul fiind alocate funcțiunilor complementare – servicii, comerț sau facilități publice.

Noile reguli se aplică atât pentru documentațiile de tip PUZ, cât și pentru PUD sau autorizațiile directe, iar investitorii pot cere revizuirea avizelor deja obținute, dacă acestea nu au fost încă aprobate în Consiliul Local.

Nu este clar de ce s-au stabilti respectivele praguri de 150 sau de 400 de mașini, acestea nejustificându-se în decizie. Cer este că, din perspectiva Direcției de Urbanism, vor putea construi mai mulți investitori ca până acum nemaifiibnd condiționați de avizele emise de Serviciul de Siguranța Circulației.

Ce prevedeau regulile din noiembrie și decembrie 2025

În toamna și iarna anului trecut, Comisia de Circulație a impus reguli mai restrictive pentru dezvoltările imobiliare, în special în zonele cu trafic deja aglomerat.

Hotărârea din noiembrie 2025 stabilea că, în zonele unde capacitatea de circulație este depășită (peste 100%), ansamblurile exclusiv rezidențiale nu mai pot primi autorizații de construire înainte de 30 iunie 2028, cu excepția lucrărilor de utilități și infrastructură.

Pentru proiectele mixte, avizarea era permisă doar dacă locuințele generau cel mult 30% din totalul locurilor de parcare. În caz contrar, dezvoltările erau amânate până după 2028 sau condiționate de realizarea unor lucrări majore de infrastructură, precum lărgiri de străzi, sensuri giratorii sau pasaje.

Decizia din decembrie 2025 a menținut aceste principii, dar a introdus o nuanțare importantă: proiectele puteau fi aprobate nu doar după finalizarea infrastructurii majore, ci și în funcție de momentul începerii acestor lucrări, stabilit punctual în cadrul comisiei.

Ambele hotărâri puneau accent pe corelarea dezvoltărilor imobiliare cu capacitatea rețelei rutiere, însă fără a relaxa pragurile privind necesitatea studiilor de trafic, așa cum se întâmplă în noua decizie din 2026. Până să ia respectivele hotărâri, Primăria a amânat aprobarea unor avize de oportunitate în zona cu străzi aglomerate sau cu capacitatea de tarfic depășită, timă de luni de zile.

Vezi detalii despre vechile reguli și cum explica primarul condiționarea proiectelor de urbanism cu studii de trafic:

Reguli noi pentru acceptarea proiectelor urbanistice în Comisia de Circulație/Cum justifică primarul regula prin care, pentru avizarea proiectelor imobiliare, dezvoltatorii trebuie să realizeze mai multe studii de trafic pe aceeași stradă

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate