Închide

Primăria Cluj nu e pregătită să devină acționar la Aeroport / Regia aeroportuară se transformă în societate cu acționariat unic până în 8 octombrie

AdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 08, 2025 0 609

Conform noilor prevederi ale OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor, regia Aeroportului Internațional „Avram Iancu Cluj” va fi transformată în societate pe acțiuni, Consiliul Județean Cluj urmând să devină acționar unic, într-o primă etapă. Vicepreședintele Consiliului Județean, Radu Rațiu, a declarat pentru Actual de Cluj că termenul pentru aprobarea unei Hotărâri, în acest sens, este 8 octombrie.

„Ne vom întruni până la finalul acestei luni, în ședința de Consiliu Județean, pentru a aproba transformarea regiei în societate. Avem termen să facem această schimbare majoră până în 8 octombrie. Deocamdată, acționar unic al noii societăți va fi doar Consiliul Județean Cluj”, a spus Radu Rațiu, cu mențiunea că în această primă fază se vor întocmi măsurile care țin de patrimoniul aeroportului clujean.

Reamintim că, recent, președintele Consiliului Județean Cluj Alin Tișe și-a exprimat dorința ca în acționariatul societății care va administra aeroportul să fie cooptat și municipiul Cluj Napoca, având în vedere că Primăria Cluj Napoca deține un buget mai mare. Tișe a explicat că proiectele pentru dezvoltarea aeroportului ar avea mai multe șanse de realizare, dacă s-ar implica și Primăria. Prelungirea pistei de aterizare-decolare la 3.400 metri și devierea Someșului sunt doar două din proiectele majore care, spune Tișe, vor aduce o creștere semnificativă a traficului aeroportuar.

Chestionat de Actual de Cluj, primarul Clujului Emil Boc spune că nu a luat „nicio decizie până acum”, referitor la posibilitatea ca administrația locală să devină acționar la Aeroportul Cluj. Boc a evitat să spună dacă în viitor se va implica în acest proiect.

Primăria Cluj n-a contribuit niciodată, direct, la bugetul și proiectele Aeroportului – acest obiectiv aflându-se în administrarea Consiliului Județean Cluj. Totuși, din bugetul Primăriei (municipiului) s-au finanțat lucrările la Park&Ride-ul din vecinătatea aeroportului, de 850 de locuri, care a fost dat în folosință anul acesta. Acest proiect a fost început inițial de Consiliul Județean Cluj (partea de proiectare) iar ulterior a fost transferat Primăriei tocmai din lipsă de finanțare. Primăria Cluj a alocat fondurile necesare pentru definitivarea lucrărilor, respectiv 12 milioane de euro. Citește mai mult AICI și AICI

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.