Închide

Primăria Cluj-Napoca a activat comandamentul central de deszăpezire pentru iarna 2025–2026

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - dec. 30, 2025 0 204

Actiuni deszapezire cluj 30 decembrie 2025

Primăria Cluj-Napoca a anunțat funcționarea comandamentului central de deszăpezire în perioada 15 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, structură responsabilă de coordonarea intervențiilor pe timp de iarnă, stabilirea traseelor de acțiune, supravegherea activităților de deszăpezire și verificarea modului în care operatorii de salubrizare își îndeplinesc obligațiile privind combaterea poleiului.

Activitățile de deszăpezire sunt asigurate prin contracte încheiate cu operatorii de salubrizare stradală. În sectorul 1, care cuprinde cartierele Mănăștur, Grigorescu, Gruia, Centru și Zorilor, intervențiile sunt realizate de SC Supercom SA, cu 24 de utilaje specifice și stocuri de aproximativ 850 de tone de sare și 150 de tone de clorură de calciu. Sectorul 2, ce include cartierele Mărăști, Gheorgheni, Iris, Dâmbu Rotund și Bună Ziua, este deservit de SC Brantner Servicii Ecologice SRL, care dispune de 22 de utilaje și de stocuri de 680 de tone de sare și 10 tone de clorură de calciu, acestea urmând să fie completate în funcție de necesități.

Planul de deszăpezire pentru sezonul rece 2025–2026 acoperă 877 de străzi din municipiu, precum și alte zone administrate de municipalitate, printre care parcările publice, piețele centrale, baze sportive, platouri și zone intens circulate.

Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au precizat că cetățenii pot semnala problemele legate de deszăpezire la dispeceratul dedicat, la numărul de telefon 0727 228 526, disponibil pe toată durata sezonului de iarnă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare