Primăria anulează gratuitatea pentru proprietarii de mașini electrice după 5 ani/Se va plăti taxă de reîncărcare la stațiile publice din Cluj
ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 23, 2023 3 11196
Politicile verzi sunt extrem de costisitoare, arată Serviciu Public pentru administrarea parcărilor al Primăriei Cluj, care propune ca proprietarii de mașini electrice din oraș să plătească încărcarea mașinilor electrice la stațiile publice. Dacă în 2019 în Cluj erau două stații de încărcare pentru care se plătea costuri cu energia peste 2000 de lei, în prezent în oraș funcționează 22 de stații de încărcare care au generat costuri de peste 1 milion de lei în 2022. Mai mult, arăta Seriviciul Parcări, instabilitatea prețului de piață al energiei și propunerile la nivel național de reducere a cosmumului de către autoritățile publice, dictează renunțarea la politica publică instituită în 2018 la Cluj, odată cu primele 2 stații de încărcare pentru vehicule electrice amenjate în Cluj-Napoca.
„Datorită costurilor ridicate cu energia electrică, instabilitatea prețului de pe piață a acesteia și a propunerilor de reducere a consumului, se impune achitarea serviciilor de reîncărcare de către utilizatorii stațiilor de reîncărcare electrică, cu excepția stațiilor destinate bicicletelor/trotinetelor pentru care reîncărcare va fi realizată gratuit. plata energiei electrice consumate fiind achitată de către Serviciul Public de interes local pentru administrarea parcărilor ca modalitate de încurajare a utilizării mijloacelor alternative de deplasare nepoluante”, arată Serviciul Parcări al Primăriei.
Administrația a pus în consultare publică un proiect de hotărâre pentru modificarea prevederilor legale în vigoare, în așa fel încât proprietarii de mașini electrice să plătească serviciile de încărcare de la stațiile publice din Cluj-Napoca. Etapa consultării publice are loc în perioada 19 octombrie – 3 noiembrie 2023 timp în care oricine poate face observații cu privire la propunere (AICI, detalii). După etapa de consultare, proiectul va ajunge pe masa Consiliului Local pentru votul de intrare în vigoare.
Până acum, aceștia plăteau doar tariful pentru ocuparea parcării, nu și costurile energiei electrice. De acum, urmează să plătească dacă doresc să își încace mașinile de la stațiile de pe domeniul public. ” (…)se impune introducerea unui tarif de reîncărcare calculat pe baza prețului energiei electrice contractat/plafonat (cu TVA inclus), a costului mentenanței platformei de plăți (cu TVA inclus) și a costului pentru mentenanța stațiilor de reîncărcare (cu TVA inclus), conform contractelor în vigoare care să permită adaptarea acestuia la fluctuațiile pieței de energie, respectiv la evidențierea tututor elementelor de cost ce intră în componența tarifuclui, în cazul în care acestea se vor modifica, ținând cont că fac obiectul unor proceduri de achiziție publică”, a mai arătat Serviciul Primăriei.
Primăria va plătit în continuare energia utilizată la stațiile de încărcare pentru bicicletele și trotinetele electrice, a mai arătat Serviciul de Parcări.
Potrivit stucturii, în 2023, deja s-a făcut o rectificare bugetară la finalul lunii august prin care s-au suplimentat costurile cu încălzirea și energia ale Seriviului de Parcări. În bugetul pe 2023, s-au prevăut 2,5 milioane lei pentru costurile cu energia electrică, iar la rectificare din luna august s-a suplimentat suma pentru încălzit și iluminat la peste 5,7 milioane lei. Doar până în luna iulie s-a plătit pentru energia electrică consumată suma de 2.769.085 lei.
Consumul a crecut în fiecare an, a arătat Serviciul Parcări:
2018 – 2 stații, consum de 3970 kWh la tariful de 2119,03 lei
2019 – 2 stații, consum de 47701 kWh la tariful de 30298 lei
2020 – 4 stații de reîncărcare, consum de 96132 kWh la tariful de 60477 lei
2021 – 18 stații de reîncărcare, consum de 281144 kWh la tariful de 191.954 lei
2022 – 22 de stații de reîncărcare, consum de 760971 kWh la tariful de 1.036.648 lei (în condițiile în care suma prevăzută în buget a fost de 750.000 lei)
„Deocamdată nu a fost stabilit tariful pe care îl vor plătit proprietarii de mașini electrice care își vor încărca vehiculele la stațiile publice din Cluj-Napoca ci doar modalitatea de calcul. Urmează ca acestea tarife să fie stabilite și aprobate de către Consiliul Local”, a arătat Biroul Mass media al Primăriei pentru Actualdecluj.ro.
Deja, se pare că Primăria a început să reducă consumul de la acestea stații, cu trecerea multora dintre ele în revizie. La ultima ședință de Consiliul Local din 17 octombrie, un consilier local atăgea atenția că foarte multe stații de reîncărcare pentr uvehicule electrice din Cluj-Napoca nu sunt funcționale și cerea Primăriei să ia măsuri.
Potrivit Primăriei Cluj, anul acesta, în luna iunie, erau în evidențele instituției 4976 de vehicule electrice și 1509 de vehicule hibride.
3 comentarii
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Ziua Internațională a Reducerii Riscului de Dezastre este marcată în fiecare an în 13 octombrie, e marcată și la Cluj, la sediul pompierilor, care deschid porțile subunităților pentru public
oct. 09, 2024 0
-
Student din Cluj dealer de droguri condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, în detenție, a vândut cannabis și cocaină în sute de cazuri, a fost descoperit din întâmplare
oct. 09, 2024 0
Treaba cu costurile au agravat-o cei cu UBER, BOLT, nu aveai loc de ei la stații…
Apoi, dacă tot vom plăti pentru încărcare să se rețină că sînt stații de încărcare nu locuri de parcare, ar fi corect ca mașinile electrice ce merg să încarce să aibă acces gratuit în acele parcări cu acces restricționat dar și în parcările unde există stații de încărcare. Rețineți: sînt stații de încărcare, nu locuri de parcare.
Este absolut normal sa inceapa sa taxeze curentul consumat la statiile de incarcare, avand in vedere ca erau cei de la Bolt si Uber care nu numai ca incarcau doar de la cele ale primariei, dar isi mai tineau si locul unul altuia, ca sa fie treaba „bine facuta”. Nu este deloc normal ca statul si implicit noi, populatia sa subventionam privati care ofera servicii de taximetrie pe banii nostri. Eu de exemplu, nu pot sa imi mai incarc masina de vreun an in oras, cand am nevoie, pentru ca ei sunt prezenti in fiecare statie, la oricare ora din zi si din noapte. Propun sa fie aduse tarifele la nivelul national, ca toata lumea sa plateasca corect si sa nu mai fie totul „pe smecherie”, ca in prezent.
Și băieții cu Tesla , la taxi sau bolt nu vezi mașini electrice scumpe alea au baterie de maxim 50 kw pe când la Tesla sunt si de 100 KW și dacă te uiți-n jur o să vezi Tesla și Spring-uri peste tot , de ce ? Curent gratis ……