Închide

Președintele Iohannis la Cluj, se plânge de Educație, ”cu miniștri mediocri nu obții decât rezultate mediocre”, dar laudă Clujul, ”în ultimii ani am fost martorii unei transformări a Clujului într-un magnet pentru tineri talentați și ambițioși din întreaga Românie”

EducaţieTop News by Mihai Prodan - sept. 30, 2019 0 307

Cea mai mare universitate din țară, ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și-a deschis porțile în această dimineață cu o ceremonie de inaugurare a noului an universitar, la care a participat și președintele Klaus Iohannis.

Președintele revine la Cluj după câteva decenii din momentul în care era student la UBB, la facultatea de Fizică. ”Îmi face o deosebită plăcere să deschid anul universitar la „Babeș-Bolyai”, de care mă leagă multe amintiri frumoase din perioada în care și eu am fost student aici”, a spus Iohannis în discursul de deschidere, în urmă cu puține momente. ”Cred că fiecare absolvent este mândru de a sa alma mater, iar când aceasta este un punct de referință pentru mediul universitar românesc, sentimentele sunt cu atât mai puternice”.

Acesta nu a scăpat prilejul de a lansa săgeți la adresa Guvernului, mai exact a miniștrilor Educației din ultimii ani, despre care Iohannis spune că nu au avut nicio tangență cu domeniul. ”Universitatea „Babeș-Bolyai” este un simbol și un fervent promotor al rolului educației în normalizarea și modernizarea României, un rol pe care l-am susținut la rândul meu constant pe parcursul întregului mandat. Modul în care a fost înființată și activitatea de o sută de ani a universității reprezintă expresia a trei valori-cheie indispensabile unei Românii funcționale și de succes. Prima este prioritizarea educației în viața statului. Acest lucru îl vedem din rapiditatea cu care a fost creat un sistem educațional complet în Transilvania în decursul primului an de după Unire. Decidenții și oamenii de cultură de atunci nu s-au cramponat în birocrație, nu au ezitat, nu au tărăgănat. S-au asigurat că un sistem de educație în limba română până la nivelul universitar va fi accesibil imediat locuitorilor din Transilvania. A doua valoare este toleranța pe care o reprezintă mediul educațional multicultural și multilingv de la „Babeș-Bolyai”. Aici se poate învăța în limba română, dar și în maghiară și germană, ceea ce reflectă astfel o istorie multiseculară de conviețuire pe teritoriul transilvan. Această practică a toleranței este cu atât mai importantă cu cât vedem deja o creștere a mobilității studenților, dar și a cadrelor didactice. Promovarea excelenței în educație și cercetare este cea de-a treia valoare, reflectată de eforturile Universității de a încuraja cercetarea și de a garanta calitatea actului educațional. Cooperarea cu parteneri externi, atât în domeniul cercetării, cât și în dezvoltarea de programe educaționale, face din „Babeș-Bolyai” una dintre universitățile românești bine pregătite pentru un mediu din ce în ce mai competitiv. Aceste atitudini și abordări ar trebui să fie asumate la nivelul întregului sistem de educație din România. Spun că ar trebui pentru că realitatea din ultimii ani ne-a arătat că nici vorbă de viziune din partea guvernanților ori preocupare pentru excelență în educație. Singura constantă a fost perindarea pe funcția de ministru a unor persoane fără nicio vocație și fără nicio preocupare de a înțelege, darămite de a rezolva problemele sistemice din învățământ. Cu miniștri mediocri nu obții decât rezultate mediocre”.

Președintele se plânge de asemenea că educația din România nu le oferă tinerilor suficiente oportunități, ”încă”, pentru a-și construi cariere de succes în țară. Clujul ar fi, însă, o excepție: ”nu este o coincidență că în ultimii ani am fost martorii unei transformări a Clujului într-un magnet pentru tineri talentați și ambițioși din întreaga Românie. Mediul universitar și cel economic de aici au făcut deja acești primi pași cruciali spre normalitate și modernitate”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.
Tags

Articole similare