Închide

Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, derulează un proiect imobiliar în Sălicea, cea mai râvnită localitate de lângă Cluj-Napoca, benefică pentru construie

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Actual de Cluj - mart. 10, 2022 3 7067

Nu există ședință de urbanism a comisiei din cadrul Consiliului Județean fără cel puțin un proiect imobiliar propus în localitatea Sălicea. Însuși președintele Consiliului Județean, Alin Tișe – cel care conduce și Comisia de Urbanism din cadrul instituției – a propus un astfel de proiect imobiliar,  în ședința din 10 martie, prin intermediul firmei Central Investment Plaza.

Această fimă, Central Investment Plaza, a fost evidențiată de Tișe și în declarația sa de avere.

Alături de alți proprietari privați, Tișe dorește să realizeze un ansamblu cu șase case (parter, etaj și mansardă) pe o parcelă de peste 8200 de metri pătrați din care cea mai mare parte se află în extravilanul localității. Proiectul s-a aflat în stadiul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și a fost avizat de arhitectul șef al județului, fiind votat de membrii Comisiei. Tișe nu a participat la discuțiile din Comisie, dar nici nu s-a recuzat. În timp ce se discuta proiectul său,  el doar a dispărut din ședința comisiei de urbanism.

Proiectul imobiliar dorit de Central Investment Plaza, New Adonis Prodserv și alte persoane fizice (Pantelimon Cornel, Bălu Marius, Bălu Claudia Mihaela, Kassai Andreea, Kassai Istvan, Apostol Lucian, Apostol Gabriela și Albu Radu Cornel) a fost elaborat și prezentat de arhitecta Sonia Nicula.

Firma Central Investment Plaza apare între cele trei firme pe care Tișe le-a enumerat în declarația sa de interese, alături de Central Business Plaza și 2TS Properties.

Sonia Nicula a arătat că prin documentația PUZ se dorește introducerea în intravilan a terenului de peste 6400 de mp care este în extravilan și construirea unui ansamblu cu șase locuințe, individuale sau cuplate cu câte trei niveluri.

„Din terenul studiat de 8263 mp suprafața de 6429 mp este în extravilan și suprafata de 1834 mp este in intravilan. Beneficiarii doresc introducerea terenului studiat în suprafata de 6429 mp în intravilan, reglementarea circulațiilor auto prin realizarea de străzi la profile de 7 metri ( 5.5 metri carosabil auto și 1.5 metri trotuar pe o parte) și parcelarea terenului studiat în parcele cu suprafețe variabile de la 700 mp la 1000 mp și contruirea pe parcelele rezultate a unor imobile cu destinația de locuințe unifamiliale sau imobile compuse din două locuințe unifamiliale cuplate. Pe parcelele dinspre limita vestică și ultima dinspre nord se doresc a se realiza pe fiecare parcelă a unor imobile compuse din două locuințe unifamiliale cuplate și pe parcele propuse înspre limita estică, de locuințe unifamiliale”, se arată în memoriul tehnic al proiecului semnat de arhitecții Sorin Coșoveanu, Sonia Nicula, Andrei Varga și Loredan Varga.

Accesul în ansamblu se va face de pe drumul județean DJ 107 R prin intermediul unui drum privat propus cu profil de 7 metri, doar cu un trotuar. Arhitecta Sonia Nicula a ținut să arate comisiei că pe acest drum se vor institui limitări de viteză, în așa fel încât el să fie folosit ca loc de joacă pentru copii.

Proiectul a fost supus la vot și a fost acceptat de membrii comisiei dar și de către arhitectul șef al județului. Nu au fost obiecții cu privire la investiție sau la modul în care se propune construirea.

Central Investment Plaza S.R.L.. care are ca obiect de activitate cumpararea și vânzarea de bunuri imobiliare propri  a avut, potrivt termene.ro, o cifră de afaceri de 151.819 lei în anul 2020, cu un profit de 106.434 lei, după 3 ani ani de activitate. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 41%. Central Investment Plaza S.R.L. a raportat un număr de 0 angajați în anul 2020.

3 comentarii

  1. proiect cu un drum infundat cu o lungime mai mare de 100m ? Incalca prevederile HG 525/1996. Cum inchid ochii arhitectii din comisie, in frunte cu Salanta, in functie de interese.

  2. Unde sunt autoritatile statului platite din banii nostrii????Ce face DNA-ul?????? oameni cu functii publice si salariu de la stat ajumg milionari in euro peste noapte..DE UNDE????

Scrie un comentariu