Închide

Preot Bogdan Ivanov, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului: „Nu putem suspenda activitatea Bisericii”

ActualitateTop News by Catalin Suciu - mart. 11, 2020 0 1595

Guvernul României a anunțat astăzi că se interzic, între altele, orice manifestări religioase cu peste 100 de persoane în spațiu închis în contextul răspândirii virusului Covid-19.

E una dintre măsurile luate în plină criză epidemiologică în Europa. Anuțul a fost făcut de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din România. Potrivit lui Arafat, se interzic în perioada următoare toate activitățile culturale, artistice, sportive, religioase în spațiu închis cu participarea a peste 100 de persoane, până la 31 martie. Dacă sunt activități care se pot desfășura în aer liber, ca la biserică, acest lucru se poate face”, susține DSU.

Măsura afectează în primul rând Biserica Ortodoxă, majoritară în România cu peste 86%. Adică peste 16 milioane de români sunt creștini ortodocși.

Dar ce se întâmplă de acum înainte cu slujbele?, l-am întrebat pe preotul Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului.

„Biserica sprijină toate instituțiile statului pentru a nu pune în pericol siguranța cetățenilor. Ne vom ocupa în această perioadă să avem dezinfectanți în fiecare Biserică, la intrare. Toate icoanele vor fi curățate și dezinfectate. Nu putem suspenda activitatea, fiindcă Biserica este un factor de echilibru. Credincioșii se hrănesc sufletește, e consolator să știi că acolo se face o rugăciune și pentru asta, pentru situația aceasta. Noi am suspendat, de altfel, toate evenimentele din afara slujbelor pe care le aveam programate.  Slujbele se pot ține și afară, fiindcă sunt difuzoare.  Să mizăm pe bunul simț, pe educația credincioșilor care simt momentul. Cei care nu se simt bine, poate preferă să stea acasă, de asta avem posturi de radio unde să asculte slujbele”, a declarat Bogdan Ivanov pentru Actualdecluj.ro.

Cum controlați intrarea a 100 de persoane într-o biserică?

„Fiecare Biserică are consilierii său. Vor fi oameni care se ocupă de asta. La un moment dat, când se va considera că Biserica este prea aglomerată, se va opri accesul și cineva îi va ruga oameni să asculte slujba de afară”, a adăugat părintele Ivanov.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare