Premiu național pentru poezie, îl primește un clujean
Cultură by Actual de Cluj - mai 10, 2017 0 430
Primul premiu național pentru poezie „Lucian Blaga” – și al doilea din țară după cel din Botoșani care poartă numele lui Mihai Eminescu – îl primește un clujean.
E vorba de poetul Adrian Popescu (69 ani), redactorul-șef al revistei Steaua și autor al numeroase volume de poezie și proză. Adrian Popescu este considerat unul dintre cei mai importanti autori ai generatiei ’70. A debutat editorial din 1971, cu ‘Umbria’, care avea să-i adică Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. Acesta a primit ieri premiul chiar la casa memorială Lucian Blaga din Lancrăm.
Președintele juriului e criticul literar Nicolae Manolescu, care a precizat că pentru premiu au fost nominalizate opt persoane.
