Premierul interimar despre negocierile PNL-PSD: „Nu e blocaj. Avem divergențe privind taxele”
Sinteză știri naționale by Actual de Cluj - nov. 14, 2021 0 111
Premierul interimar Florin Cîțu a declarat, duminică dimineață, înaintea negocierilor cu PSD, că nu există un blocaj în discuțiile cu social-democrații, dar există divergențe privind modul de aplicare a taxelor, transmite G4Media.
Cîțu susține că PNL a demonstrat că veniturile bugetare pot crește fără impunerea unor taxe suplimentare, în timp ce PSD susține că este nevoie de suprataxări. Cîțu a mai spus că cele mai multe dintre măsurile propuse de PSD la negocieri aparțin lui Liviu Dragnea, măsuri care au fost contracarate de liberali la acea vreme, astfel că ”ar fi culmea” ca PNL să le introducă acum.
„Nu e blocaj. Avem divergențe privind taxele”, spune premierul.
„Sper că putem să discutăm astăzi despre propunerea de premier. Eu credeam că ieri, sper să fie astăzi”, a mai spus președintele PNL.