Închide

Premierul Dăncilă, urecheat de comisarul european Crețu pentru întârzierile spitalelor regionale, între care unul la Cluj: „Sunt foarte îngrijorată”

PoliticaTop News by Actual de Cluj - feb. 21, 2018 0 332

Nu c-ar fi o surpriză: noul premier e urecheat pentru întârzierile proiectului spitalelor regionale de urgență – sunt trei, între care unul la Cluj.

De data aceasta urecherea vine de la comisarul pentru dezvoltare regională, Corina Crețu, care a fost vizitată ieri de premierul Viorica Dăncilă. Concluziile – „sunt foarte îngrijorată de evoluţia proiectelor privind spitalele regionale care au fost aprobate în luna iulie 2015″, transmite Crețu după întâlnirea de ieri. „Din păcate, construcţia celor trei spitale regionale (acestea ar urma să fie ridicate în Cluj-Napoca, Iași și Craiova-n.red.) este unul dintre proiectele care înregistrează mari întârzieri. Având în vedere că, aşa cum arată lucrurile în prezent, este puţin probabil ca lucrările să înceapă în 2019, autorităţile naţionale trebuie să accelereze demersurile pentru finalizarea studiilor de fezabilitate şi începerea implementării cât mai curând posibil. Un proiect de o asemenea anvergură pentru România necesită toată atenţia celor implicaţi”.

În plus de urechere n-a scăpat Dăncilă nici în ce privește programul european cu cei mai mulți bani disponibili pentru România, Programul Operațional Regional (POR), unde întârzierile sunt mari iar pierderile s-ar putea ridica, până la sfârșitul anului, la 831 milioane de euro. România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune, pentru perioada 2014–2020.

Reamintim că proiectul ce viza construcția unor spitale regionale de urgență, în principalele mari orașe din țară – Cluj-Napoca, Iaşi, Prahova, Constanţa, Timișoara, Braşov, Craiova și  Bucureşti – a demarat înainte de 2007, pe când premier al României era Călin Popescu Tăriceanu. Niciodată, însă, nu au fost prevăzute fondurile necesare pentru demararea lucrărilor, deși scopul era extrem de bine definit: înlocuirea sistemului medical de tip pavilion, astfel încât să nu mai fie necesar ca bolnavii să fie plimbați de la o unitate medicală la alta. Un spital regional ar urma să asigure tratament multidisciplinar și asistență medicală pentru orice caz de urgență.

Amintim câteva episoade din telenovela construirii spitalului regional de la Cluj:

Pas final pe hârtie pentru mirajul viitorului Spital Regional de Urgență: terenul e în curtea Ministerului Sănătății

Ministrul Sănătății despre mirajul spitalelor regionale, dintre care unul la Cluj: am semnat hârtie către BEI, toate problemele au fost soluționate

CJ Cluj: spitalul regional de urgență din Cluj, funcțional cel târziu în 2023

Promisiune pentru Cluj: lucrările la spitalul regional încep anul viitor

Citește aici toată telenovela spitalului regional de urgență din Florești

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare