Închide

Pregătiri pentru festivalul Untold. Ce număr de participanți au impus autoritățile la ediția din 2021

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iul. 21, 2021 0 2413

Pregătirile pentru desfășurarea celei de-a șasea ediții a festivalului Untold sunt în toi, anunță organizatorii. În 20 iulie a avut loc o întâlnire de lucru găzduită de Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, unde organizatorii, alături de autoritățile locale și naționale implicate în buna desfășurare a evenimentului au discutat despre măsurile de siguranță care trebuie luate la ediția din septembrie a festivalului. Directorul de comunicare al Untold, Edy Chereji, a anunțat că la ediția din acest an vor putea participa circa 95.000-100.000 de persoane pe zi, cu asigurarea măsurilor de sănătate și siguranță cerute de autorități.

 

„Echipa Untold colaborează intens cu reprezentanții autorităților în această perioadă pentru a implementa toate soluțiile și măsurile necesare, astfel încât iubitorii festivalului să participe la o ediție excepțională, în deplină siguranță”, au anunțat săptămâna aceasta organizatorii festivalului.

„Organizarea festivalului Untold, după un an de pauză, dată fiind pandemia de COVID-19 care a atras după sine restricţii în ceea ce priveşte interacţiunea umană reprezintă o garanţie că lucrurile merg într-o direcţie bună şi un prim pas către normalitate. Festivalul poate acomoda în jur de 95.000-100.000 de per­soane pe zi, cum s-a întâmplat şi la ediţia din 2019, ultima care a avut loc înainte de a izbucni pandemia şi atât orga­nizatorii, cât şi oraşul Cluj-Napoca, în care acesta va avea loc, sunt pregătiţi pentru un asemenea număr de persoane. Ediţia din acest an va avea o semnificaţie aparte, reîntoarcerea la normalitate. Anul acesta, pe lângă festivalul Untold de la Cluj-Napoca, se vor ţine şi festivalurile Summer Well (Bucureşti) şi Electric Castle (Cluj-Napoca)”, a spus Edy Chereji, directorul de comunicare al Festivalului Untold, citat de zf.ro.

După doi an de pauză,Untold va fi organizat în acest an la Cluj, în 9-12 septembrie.

La ediția aniversară din 2019 au participat peste 375.000 de persoane, în cele 4 zile de magie.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare