Închide

Începe TIFF cu un weekend dedicat părinților și copiilor într-o nouă locație de festival, deasupra orașului

ActualitateFestival by Actual de Cluj - iul. 21, 2021 0 373

Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania va începe vineri, în 23 aprilie. Anul acesta, organizatorii au pregătit un weekend întreg de distracție și relaxare pentru copii și părinți, în 24 și 25 iulie, într-un nou spațiu al festivalului, Cetățuie Open Air, amenajat în Parcul Cetățuia din Cluj-Napoca. Pe harta festivalului se mai adaugă o altă nouă locație, Parcul Poligon din comuna Florești, unde cinefilii sunt invitați să urmărească seară de seară filme sub cerul liber. La TIFF.2021  vor putea fi vizitate și o serie de expoziții cu intrare liberă. Sunt programte și concerte  la Casa TIFF dar și la Arkhai Sculpture Park din Vlaha.

Harta festivalului va include, la ediția de anul acesta programată între 23 iulie și 1 august, 17 locații indoor și outdoor: Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Cinema Arta, Casa de Cultură a Studenților, Piața Unirii Open Air, Iulius Parc Open Air, Cercul Militar, Cinema Mărăști, Cinema Dacia Mănăștur, Muzeul de Artă, USAMV Open Air, UBB Open Air, Parc Poligon Florești, Cetățuie Open Air, Castelul Bánffy Bonțida, Arkhai Sculpture Park Vlaha și Biserica Piaristă.

„Jocurile și atelierele pentru copii, experimentele educative și o demonstrație BattleLab Robotica vor însufleți atmosfera în primul weekend de festival, pe 24 – 25 iulie, la Cetățuie Open Air (acces prin EC Garden). În timp ce părinții se vor putea relaxa în zona de picnic, cei mici se vor bucura de un simulator de ski sau își vor petrece timpul în spațiul pentru lectură amenajat în aer liber. Cetățuie Open Air este noul spațiu în aer liber inclus pe harta festivalului, alături de Parcul Poligon Florești (Strada Sub Cetate nr. 13), unde vor rula filme din selecția prezentată în Piața Unirii Open Air. Ambele spații vor găzdui seară de seară proiecții de film în aer liber”, au anunțat organizatorii.

La Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, marți, pe 27 iulie, de la ora 20:30, este programat concertul Răsună tulnicele, la care va participa și Mariana Gligor, „tezaur uman viu UNESCO”. Acesta va avea loc înainte de proiecția documentarului Holy Father (r. Andrei Dăscălescu), de la care nu va lipsi echipa de producție a filmului.

La Casa TIFF (locul principal de întâlnire din festival) vor avea loc concerte în aer liber, timp de 5 seri. Vizi, Ana Coman, formația Trei Parale, Ineffable, trupele Melting Dice și Orkid vor fi live pe scena Casei TIFF. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

„În seria de interviuri InspiraTIFF, de la ora 17.00, la Casa TIFF, spectatorii îi vor putea întâlni pe regizorul Nae Caranfil, actorii Florin Piersic jr., Medeea Marinescu, Cezara Dafinescu și Ana Ularu, și creatoarea de modă Doina Levintza. Tot aici, echipe ale filmelor românești proiectate în festival, vor povesti cinefililor detalii din culisele producțiilor pe care le semnează. Duminică, pe 25 iulie, spectatorii îi vor întâlni pe creatorii filmului Perfect necunoscuți (r. Octavian Strunilă), iar luni, pe 26 iulie, vor putea adresa întrebări echipei filmului Tata mută munții (r. Daniel Sandu).Marți vor veni la Casa TIFF cineaștii din Toni și prietenii săi (r. Ion Indolean), iar miercuri, pe 28 iulie, spectatorii au întâlnire cu echipele filmelor #dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac) și Neidentificat (r. Bogdan George Apetri). Ziua de joi va începe cu o discuție cu realizatorii Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu) și va continua cu o întâlnire cu echipa Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu), iar vineri, seria de discuții va continua cu realizatorii Întregalde (r. Radu Muntean) și După 4o de zile (r. Andrei Gruzsniczki). Sâmbătă, la TIFF Talks, spectatorii vor intra în culisele filmelor Spioni de ocazie (r. Oana Giurgiu) și Căutătorul de vânt (r. Mihai Sofronea), iar duminică, în ultima zi de festival, au confirmat prezența creatorii România sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache)”, au mai anunțat organizatorii.

Ediția de anul acesta va cuprinde și mai multe expoziții, pe pietonala Eroilor dar și la Muzeul de Artă sau la Cosmic House de pe Eremia Grigorescu 106.

The Cosmic House (str. Eremia Grigorescu 106) va găzdui, pe toată durata festivalului, Concrete Nests, o expoziție ce surprinde modurile în care pandemia a influențat viața personală a oamenilor care trăiesc în blocuri de apartamente din întreaga lume. Expoziția face parte dintr-un proiect transmedia realizat de studenți ai Facultății de Teatru și Film Cluj. În același spațiu va putea fi vizitată, cu intrare liberă, expoziția Anul care nu a mai fost la fel…, caruselul de emoții al anului 2020, un an despre interior, atât la propriu, cât și la figurat, surprins de Versus Visual Project.

Din 23 iulie, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca găzduiește expoziția România Sălbatică, parte din cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din România, inițiat de fotograful Dan Dinu și realizat împreună cu videograful Cosmin Dumitrache. Mirrors of Brâncuși, un inedit proiect multimedia ce invită vizitatorul să devină parte din universul celui supranumit “inventatorul sculpturii moderne”, va putea fi explorat la Muzeul de Artă pe parcursul festivalului. Tot aici va putea fi admirată și expoziția a mind trip, o selecție curatorială de piese vestimentare din colecția aniversară ce marchează 20 de ani de când designerul Lucian Broscățean a fost descoperit și premiat de Doina Levintza.

Biletele și abonamentele TIFF 2021 sunt disponibile pe tiff.eventbook.ro.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare