Poveşti din subteranele celui mai vizitat obiectiv turistic din România: de la altarul de Sare la „Dealul Spânzuraţilor”

Salina Truda, spectaculoasa fostă mină de sare – cu ape subterane şi lumini atârnând la adâncimi de zeci de metri, vizibile din lift panormaic – a depăşit anul trecut 600.000 de vizitatori, potrivit datelor oferite de administratori. A devenit, astfel, cel mai vizitat obiectiv din România, depăşind Castelul Bran, spune conducerea Salinei Turda. Drumurile până acolo sunt încă pline de hârtoape, în timp ce se desenează proiectele de extindere (pentru redeschiderea altor spaţii) şi se fac planuri de investiţii viitoare. Dar v-aţi întrebat cum arăta populara destinaţie turistică pe vremea când aici coborai nu ca să faci poze, ci ca să munceşti? Vă prezentăm câteva poveşti, spuse de un ghid al locului, poveşti despre vremurile când mina nu era una turistică, ci una de sare: acum se coboară cu smartphone-ul, atunci cu dalta, ciocanul şi târnăcopul.

În primul an de după redeschidere şi renovare, la Salina Turda au venit 200.000 vizitatori. De atunci, numărul celor interesaţi de destinaţia clujeană a crescut constant, ajungând acum la peste 600.000. Dintre ei, aproape 40% sunt străini, arată datele administratorilor. Mai sunt multe de făcut: inclusiv drumuri, pe care primarul le promite, dar şi lucrări de extindere (în subteran auzi deja zgomote de lucru, pentru alte spaţii vecine). „Nu pot lucra minerii aşa mult în salină. Sarea e bună pentru căile respiratorii. Dar ce e mult strică”, explică ghidul ritmul de lucrări.

În subteran, gata pentru privirile oaspeţilor stau câteva vitrine – aici sunt câteva exemple de ustensile folosite în trecut la muncă. Şi un altar din sare. Aici era „sala de apel”. „Ziua începea de aici. Muncitorii îşi luau uneltele şi coborau în salină”, spune ghidul Lovasz Attila, indicând înspre un sac confecţionat din piele de bivol, material ales datorită rezistenţei sale, care putea face faţă greutăţii sării. În spatele unei alte vitrine, ascunse în firida de sare, stau nişte figuri sfinte.

„De fiecare dată când coborau şi urcau din salină, muncitorii se rugau la altarul făcut din sare. O dată pe săptămână se ţinea şi o slujbă aici, unde veneau nu doar muncitorii, ci şi bogaţii, nobilii din zona Turda. Pentru ei s-a amenajat o intrare separată şi s-a construit o scară specială. Era folosită doar de bogaţi, de aceea se numeşte Scara bogaţilor”, explică ghidul. Lemn de 300 de ani.

Tot acolo, în subteran, o bătrână maşinărie, construită cu bucăţi din lemn, se odihneşte în aerul sărat al subteranelor de salină.

Pare paşnică, dar de funcţionarea ei se leagă o poveste cu final trist. „Maşina era acţionată de cai şi are patru mânere. Se învârtea în ambele direcţii, funia trecea prin tunele, iar un sistem de scripeţi transforma mişcarea orizontală în una verticală: un sac cobora, altul urca. Pe atunci nu era electricitate şi, din păcate, după prima săptămână de lucru aici caii orbeau; după şase luni deveneau aşa de slabi, încât nu mai aveau putere să acţioneze această maşinărie”, spune Lovasz, adăugând că sute de cai şi-au pierdut viaţa în subteran.

„Accidente umane nu s-au produs în salină, a fost făcută în aşa fel încât să nu se prăbuşească, gaze nu sunt, deci nu a avut loc nicio explozie în minele de sare”, spune ghidul. Chiar şi aşa, mina mai are un moment întunecat în istorie, povesteşte acesta. „Cam pe la 1500, a fost o răscoală a minerilor, s-au împotrivit conducătorilor salinei şi au fost spânzuraţi. Dealul acela Dăbăcău, din zona unde coborâţi spre Turda şi vedeţi deja oraşul, de aceea se numeşte Dăbăcău: acolo au avut loc execuţii prin spânzurare. A fost un eveniment special în istoria salinei, după aceea nu s-a mai întâmplat o astfel de răscoală”, spune Lovasz. Referinţele istorice spun că “Dealul Spânzuraților” din cartierul Turda Nouă amintește locul unde au fost spânzurați 9 dintre participanții la Răscoala de la Bobâlna originari din zona Turda.

Motivele de revoltă – salarii mici şi condiţii grele de muncă – sunt menţionate în istoria Salieni. „În salina de la Turda, la fel ca în toate salinele din Transilvania, nu s-a folosit niciodată munca lucrătorilor privaţi de libertate ca urmare a unor condamnări de orice fel. Sarea a fost exploatată de oameni liberi, a căror angajare se făcea pe o perioadă de un an, contractul fiind încheiat la 7 ianuarie. Salariul unui tăietor de sare era de 12 florini pe an. Tăietorii de sare mai primeau toţi împreună, la cele patru sărbători (Crăciun, Paşte, Rusalii şi Ziua tuturor sfinţilor), un butoi de vin, un bou şi 100 de pâini. Uneori boul era răscumpărat cu 4 florini iar pâinea cu doi florini. Analizând documentele istorice se poate observa că “sâmbria” unui muncitor zilier în agricultură era mai mare decât salariul acordat unui lucrător la ocnă pentru aceeaşi perioadă. Condiţiile grele de muncă şi salariile mici au determinat ca minerii de la ocnele de sare de la Turda să participe, alături de ortacii din alte exploatări, la toate mişcările de protest derulate de-a lungul secolelor”, scrie în istoria salinei.

Din trecut:

Muncitori cu echipament, 1894. Sursa foto: Salina Turda

Mina de la Turda -1931 (foto I. Fussy). Sursa foto: Salina Turda

Şi, acum, din nou în prezent, când aici nu mai au loc proteste, ci tururi ghidate, dar şi competiţii sportive sau spectacole. O vizită virtuală cu liftul panoramic:

Conform portalului Turistcenter.ro, un clasament din august 2016 al celor mai vizitate obiective turistice din România de către străini arăta în felul următor: bisericile fortificate din Transilvania, Delta Dunării, Bucureşti, Salina Turda, Castelul Bran. Aşadar, şi în acest top Salina ocupă cea mai bună poziţie dacă luăm în considerare obiective individuale, nu regiuni sau oraşe în întregine.

Nici un comentariu

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.