Închide

Povestea lebedelor din Cluj. Cine sunt tinerii care-au inițiat popularea lacului Chios cu lebede și ce plănuiesc în viitor

ActualitateSocialTop News by Catalin Suciu - apr. 13, 2018 0 2350

În urmă cu doi ani, autoritățile locale anunțau, cu fast, că o pereche de lebede va putea fi admirată  pe lacul Chios.

“Perechea de lebede, un mascul și o femelă (pereche matură) a fost donată Municipiului Cluj-Napoca, în baza unei colaborări între Primăria Cluj-Napoca – prin Direcția Ecologie Urbană – și Grădina Zoologică Târgu-Mureș. Frumoasele păsări vor rămâne pe lacul din Parcul Central pe tot parcursul sezonului cald, în fiecare an de acum înainte”, scria primarul pe pagina sa de Facebook.

De câteva zile, pe Chios sunt patru lebede. Pe lângă cele albe, au fost aduse încă două lebede negre. Inițiativa le aparține unor tineri clujeni care, inspirați de farmecul de odinioară al Clujului, au venit cu această propunere. S-au și ocupat de asta.

Stăm de vorbă cu Andrei Miclăuș, stabilit în prezent în Germania, unde își pregătește o lucrare de doctorat. El spune că „mama a fost catalizatorul”. „Totul a pornit de la o amintire din copilărie. Povesteam cu mama ce frumos era atunci, când existau lebede în Cluj. Am zis: hai, mamă, să facem ceva în privința asta. Și ne-am pus asta în minte, împreună cu Andu, fratele meu. Apoi mama a găsit Grădina Zoologică din Târgu Mureș și a venit cu această idee, să mergem acolo să discutăm cu directorul Horațiu Gorea”, a povestit tânărul pentru actualdecluj.ro.

„În general, îmi place să îmbunătățesc, dacă pot, tot ce mă înconjoară. Și-am zis: oare nu am putea noi să aducem lebedele pe lac, pe Chios? Fratele meu s-a ocupat apoi de organizare și-am mers la Târgu Mureș să discutăm cu directorul de acolo, cum era și normal. El spusese la telefon că ține foarte mult la toate vietățile pe care le are acolo și trebuie să ne cunoască. Un om de bunăcredință, un om extraordinar. Ne-a invitat la o cafea. I-am explicat și i-am arătat imagini cu lacul Chios, i-am spus că pe insulița de acolo trăiec și rațe,  iar la final a zis că suntem băieți de treabă, că are încredere în noi și ne-a spus că ne donează lebedele”, adaugă Andrei.

Odată ce au primit acordul directorului, tinerii s-au îndreptat către autoritățile locale din Cluj, iar ideea a fost acceptată pe loc. „Transportul a fost organizat de Grădina Zoologică din Târgu Mureș, iar primăria din Cluj le-a rambursat apoi costurile. Acum ne gândim ca, pe viitor, să populăm și lacul de la Iulius Mall cu lebede, însă aici e puțin mai complicat pentru că ar fi nevoie de construirea unei insulițe pentru ca lebedele să trăiască în siguranță”, a mai precizat Andrei Miclăuș.

Din echipa lebedelor mai fac parte Marius Muste, medic veterinar, Daiana Prodan, medic și Alexandru Stermin din cadrul Facultății de Biologie și Geologie a Universității Babeș. „Fără ajutorul lor, al tuturor, nu am fi reușit și le mulțumim. Sunt oameni care vor să facă bine în Cluj, doar că, uneori, ei nu sunt auziți”, explică Andrei Miclăuș.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare