Închide

Posibilitățile primarului din Florești de a se lipi de un alt partid

PoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - iun. 16, 2018 0 2116

Edilul Floreștiului, PNL-istul Horia Șulea, ar pleca și el cu senatorul Marius Nicoară în formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), numai că acest lucru ar presupune să-și piardă mandatul de primar. Spre deosebire de parlamentari – cărora legea le permite să-și schimbe partidele, ori să devină parlamentari independenți – aleșii locali au obligația ca pe perioada mandatului să rămână membri ai formațiunilor politice care i-a mandatat. Există, totuși, o excepție, și anume dacă formațiunea politică decide excluderea, cum s-a întâmplat recent în cazul unor primari liberali care au participat la mitingul PSD, fiind apoi exlcuși din partid de către conducerile organizațiilor județene din care făceau parte. Doar în felul acestea, exlcușii pot opta pentru alte formațiuni politice, păstrând, totodată, și mandetele de primari. Se speculează, așadar că primarul Floreștiului, Horia Șulea, va încerca să forțeze o excludere din PNL, pentru a se putea alătura echipei ALDE, având în vedere că el oricum nu se află deloc în grațiile actualei conduceri a filialei liberale clujene.  De altfel, potrivit informațiilor Actual de Cluj, senatorul liberal Marius Nicoară, i-ar fi promis lui Tăriceanu că va aduce cu el și alți primari liberali clujeni, iar numele lui Șulea, edilul celei mai mari comune din țară, a fost primul nominalizat în sensul acesta. De asemenea, un alt nume pronunțat a fost cel al primarului din Recea Cristur, Alexandru Rus, care s-ar afla într-o relație de prietenie cu senatorul Marius Nicoară.

Liderul PNL Cluj Daniel Buda s-a arătat echilibrat și diplomat, afirmând că nu crede că vreun primar liberal clujean ar avea intenția să părăsească partidul. „Nu văd ce motive ar avea primarii noștri să plece. De altfel, mie nici Marius Nicoară nu mi-a zis că pleacă. El este totuși omul care a pus umărul la fondarea și construcția PNL Cluj. Nu înțeleg cum ar putea să plece așa. În ceea ce-i privește pe primari, chiar dacă mai există poate mici neînțelegeri sau nemulțumiri, e ceva firesc într-un partid, dar de aici și până la o plecare e cale foarte lungă”, a spus Buda. El a mai precizat că i-a avut în vizită la Bruxelles pe primari liberali clujeni, în calitatea sa de europarlamentar, și că n-a lipsit nici primarul Floreștiului nici cel din Recea Cristur. „Cred că dacă ar fi dorit să plece, m-ar fi anunțat și pe mine, am fi avut niște discuții. Dacă mă întrebați pe mine, eu vă spun că sigur nu pleacă”, a spus Buda.

Vor încerca să forțeze excluderea lor din PNL

De plecat, primarii nu au cum să plece de bună voie, pentru că ar însemna să-și piardă mandatele, însă, vor încerca să forțeze excluderea lor din partid. Cei doi primari pot veni să își arate susținerea față de formațiunea ALDE, prin simpla lor prezența la conferința de presă pe care Călin Popescu Tăriceanu o susține, marți, la Cluj. Ca răspuns, liderii PNL ar putea să ia măsuri pentru a-i exlude din partid.  În cazul în care liderii PNL nu înțeleg să le facă jocul celor doi, atunci ei au obligația să rămână membri PNL până în momentul în care își vor încheia mandatele de primari. În ceea ce-l privește pe primarul Floreștiului, Horea Șulea, el a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, iar în cazul în care va fi condamnat, conform clauzelor de integritate din statutul PNL își pierde automat statutul de membru al acestui partid, având evident, posibilitatea, asemeni lui Nicoară, să intre în ALDE.

Sunt mai mulți parlamentari liberali care vor trece la ALDE, iar senatorul clujean Marius Nicoară se numără printre aceștia. Tăriceanu vine la Cluj să îi anunțe oficial intrarea în ALDE, iar în cadrul conferinței ar urma să fie prezenți și simpatizanți ai ALDE, inclusiv primarii amintiți mai sus.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare