Închide

Pompierii clujeni își prezintă tehnica mâine și joi în orașele din Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 10, 2019 0 123

Pompierii din Dej, Turda și Câmpia Turzii le pregătesc clujenilor programe speciale mâine și joi, cu ocazia Zilei Pompierilor.

Astfel, mâine între orele 10 și 15 în curtea Detașamentului de Pompieri Dej vor fi organizate activități specifice zilei porților deschise, cu prilejul Zilei Pompierilor din România. Dejenii vor putea să cunoască mai îndeaproape motocicleta și ambulanța SMURD, dar și autospecialele pentru stingerea incendiilor și modul de descarcerare, în vreme ce pentru cei mici pompierii dejeni au pregătit un mic traseu cu obstacole al ”micului pompier”.

Tot mâine, între orele 12 și 15, în Piața Tricolorului din Câmpia Turzii va fi expusă pentru publicul larg tehnica de intervenție din dotarea pompierilor clujeni – motocicleta, ambulanța și autospeciala pentru transportul personalului și victimelor multiple SMURD, dar și autospecialele pentru stingerea incendiilor cu modul de descarcerare, barca pentru salvări din apă și autospeciala pentru intervenții și salvări de la înălțimi. Ca în Dej, și pompierii turdeni au pregătit un mic traseu cu obstacole pentru copii.

O zi mai târziu, în parcul Tineretului din Turda, pompierii expun și ei între orele 12 și 15 tehnica de intervenție și au pregătit un traseu pentru copii. În aceeași zi, între orele 11 și 13, și pompierii din Huedin își expun motocicleta, ambulanța SMURD, autospecialele pentru stingerea incendiilor și cu modul de descarcerare, dar și autospeciala pentru intervenții și salvări de la înălțimi. ”În cadrul acestor evenimente vor fi cuprinse și acțiuni de informare preventivă, adresate elevilor aflați la un nou început de an școlar, și care sunt parte din campania de informare „10 pentru siguranță”, desfășurată la nivel național de toate structurile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. În cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din România și-au anunțat intenția de participare mai multe clase de elevi, ce vor primi atât informații legate de misiunile desfășurate de pompieri, în cazul situațiilor de urgență, cât și informații privind comportamentul preventiv și măsurile recomandate în cazul situațiilor de urgență sau al dezastrelor”, explică purtătorul de cuvânt al pompierilor, Andrei Biriș.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare