Polivalenta, cu 48 de zile înainte de finalizare
AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 30, 2014 0 422
„Alai ca la nuntă” la vizita primarului pe șantierul de la polivalentă, remarcă un muncitor de pe șantier, care se grăbește să deschidă poarta de intrare pentru ca participanții la vizită să poată ieși.
Un coleg ține în mână două pâini feliate și o sticlă de apă și intră pe poarta proaspăt deschisă. „Dă-i și primarului niște pită, poate îi este foame”, este indemnat la intrare. Muncitorul uscat se uită la pâine și dă din umeri: „Nu cred că e cu din astea”.
Primarul a făcut un tur al șantierului pentru a lua pulsul lucrării. Sala trebuie finalizată în luna septembrie și inaugurată la finalul lunii octombrie. În august mai urmează o vizită de șantier, după cum a precizat primarul.
Mașina neagră de la primărie îl aștepta lângă poarta deschisă de muncitorul mirat de alaiul care a vizitat șantierul.
Proiectanții, reprezentanții constructorului și câțiva oameni de încredere ai primarului au făcut un cerc de discuții și au mai rămas pe șantier. Directorul CON-A le recomandă sfetnicilor edilului că aleea Stadionului ar trebui să devină pietonală și că cel mai important este crearea unui circuit pietonal între parcul central și piațetele care vor deservi ansamblul sportiv, după finalizarea sălii. Oamenii primarului au zâmbit: „Mai greu cu pietonalizarea, poate semipietonal”.
Dau toți din cap când vine vorba despre întreținerea zonei tampon între polivalentă și stadion care urmează să îmbine dale și gazon. Unul dintre ei își amintește că pe amplasamentul sălii de sport venea circul. Proiectantul spune că acum se lucrează la conceptul de iluminat, cu patru stâlpi înclinați pe latura vecină cu Cluj Arena și cu patru în față, mai înalți.
Planul Urbanistic Zonal conceput de arhitectul Adrian Iancu care a fixat în centrul orașului stadionul și polivalenta prevedea aleea Stadion ca pietonală. Vorbim de un PUZ contestat și atacat de arhitecții clujeni pe motiv că, luând în calcul evoluția orașului, zona nu ar suporta pe viitor ansamblul format din cele două obiective.
După cum explica la momentul 2009 Iancu, PUZ-ul a avut la bază un studiu al Search Corporation care permite scoaterea aleii stadion din trama stradală, instituirea de sensuri unice pe malulurile Someșului și dublarea capacității podului Garibaldi. În același PUZ aprobat de administrația locală s-a mai propus: o străpungere între strada Uzinei Electrice și George Coșbuc (cu eforturile primăriei de expropriere), o pasarelă peste Someș și strada Sigismund Toduță pe care să poată circula pe lângă pietoni și bicicliștii, elimininarea bretelei dintre George Coșbuc și Splaiul independenței și crearea unei pasarele peste prima dintre artere, cu acces denivelat.
Propunerile din PUZ n-au fost amintite în cercul de discuție de pe șantierul polivalentei. În tot timpul în care s-a zâmbit, s-a recomandat și s-a discutat, mașina primarului parcată pe aleea stadion, în fața porții de șantier a polivalentei a rulat spre primărie.
Desprins din cercul discuțiilor, arhitectul Șerban Țigănaș, parte a echipei de proiectare , e bucuros că a testat parcarea subterană de la polivalentă.
„Am venit cu mașina. E parcată în parkingul subteran. Voiam să văd cum se comportă”, explică arhitectul. E mulțumit de ce a ieșit, spune că mai este de lucru, că cei de la CON-A constructorul sunt buni, că se străduiesc. Și scaunele sunt bune, din Ungaria, și mai explică că a început montarea lor.
„Vizita de șantier nu a avut ca obiect doar scaunele. A fost un tur complet pentru a se vedea progresele”, spune arhitectul. E circumspect, însă, cu privire la felul în care orașul va folosi obiectivul, la felul în care va fi integrat în interesul orașului. În PUZ-ul ansamblului parkingurile subterane de la stadion și polivalentă urmau să aibă funcția de a degreva centrul orașului de mașini. Cel de la stadion a fost dat primul în folosință, dar nu prea și-a intrat în pâine. Cel de la polivalentă urmează să fie gata peste 48 de zile și inaugurat peste alte 46, la concertul James Blunt programat pentru deschiderea oficială a Sălii Polivalente, în 31 octombrie.