Polițistul clujean acuzat de viol rămâne în arest preventiv, după ce azi Tribunalul Cluj i-a respins acestuia recursul
Actualitate by Actual de Cluj - nov. 21, 2022 0 297
Polițistul clujean acuzat de viol rămâne în arest preventiv, după ce azi Tribunalul Cluj i-a respins acestuia recursul.
Soluția instanței Tribunalului Cluj, dată în urmă cu două ore:
În baza art.425 ind.1 al.7 pc.1 lit.b rap. la art.204 şi art.203 al.5 CPP, respinge contestaţia declarată de către inculpatul P. R. V., aflat în Arestul IPJ Alba, împotriva încheierii penale nr.106 din 14.11.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
În baza art.275 al.2 CPP, obligă pe inculpat să plătească 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 21.11.2022.
Amintim, în 12 noiembrie a fost înregistrat un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută si pedepsită de Codul penal. Fapta s-ar fi produs în aceeași zi, plângerea înregistrată vizând o persoana care are calitate de polițist. În baza probatoriului administrat până în prezent, pe numele acestuia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citește și:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO/„Canalul Morii din Parcul Rozelor” sau „Monumentul Betonului și Plasticului”. Discuție aprinsă între clujeni despre transformarea zonei în proiectul de modenizare al Primăriei Cluj
aug. 25, 2026 0
-
VIDEO/Boc, avertisment pentru RADP pe șantierul de pe strada Piezișă: „Poate vă mobilizați și respectați termenul de 30 septembrie”
aug. 25, 2026 0
